Conducerea autovehiculelor iarna

Evaluare utilizator: / 0
Cel mai slabCel mai bun 

Zăpada, gheaţa, poleiul, ceaţa sunt principalii adversari ai conducătorilor auto pe timpul iernii. Intervenţia acestor factori naturali micşorează vizibilitatea, îngustează fâşia de drum utilizabilă, înrăutăţeşte aderenţa şi reduce uneori până la un nivel periculos manevrabilitatea maşinii.

Pentru a face faţă situaţiilor imprevizibile, orice conducător auto nevoit (obligat) să circule în anotimpul rece va ţine seama de unele precauţii în dotarea autovehiculului:

1.      de a nu pleca la drum fără ca maşina să dispună de o pereche corespunzătoare de lanţuri antiderapante, o lopată cu coadă scurtă, o măturică şi un cablu sau frânghie de remorcare;

2.      un săculeţ cu 10 kg de nisip se dovedeşte salvator pentru depăşirea unor situaţii critice, când maşina patinează la urcarea unor uşoare pante îngheţate;

3.      este bine să se reţină că blocarea maşinii în parcare, pe timpul nopţilor foarte reci, cu ajutorul frânei de mână este legată de riscul ca a doua zi vehiculul să rămână imobilizat din cauza îngheţării cablului sau saboţilor. De aceea, sunt preferate calele la roţi şi introducerea schimbătorului de viteză în treapta I.

4.      o pereche de mănuşi din piele subţire asigură o bună priză a volanului.


 

Comentarii (0)Add Comment

Scrie comentariu
micsoreaza | mareste

busy
 

Membrii ztv

Banner
ZTV.ro
Vremea

Prognoza meteo pentru azi, duminica 05 februarie 2012

Zalau -12°C | -8°C Sanse de ninsoare
Cluj-Napoca -11°C | -5°C Sanse de ninsoare
Baia-Mare -10°C | -6°C Sanse de ninsoare
Bucuresti -6°C | 2°C Sanse de ninsoare
Satu-Mare -12°C | -8°C Sanse de ninsoare
Timisoara -14°C | -6°C Overcast
Constanta -3°C | 6°C Sanse de ploaie
Brasov -5°C | 9°C Lapovita si ninsoare

alte orase

atentionare meteo

Comentarii
Horoscop
Newsletter ZTV
ZTV.ro


Primeşte HTML?

Membru Ztv.ro?

Autentifică-te cu Facebook
Mini Chat

Urmareste-ne pe Facebook!
Utilizatori Online
2 utilizatori conectați