Home Articole Social Facilităţi şi subvenţii pentru absolvenţi şi angajatorii acestora

Facilităţi şi subvenţii pentru absolvenţi şi angajatorii acestora

Evaluare utilizator: / 0
Cel mai slabCel mai bun 

Absolvenţii de liceu şi de facultate sunt aşteptaţi la Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Sălaj pentru a se

înregistra ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă.

 

Potrivit prevederilor Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă actualizată, Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Sălaj acordă o serie de servicii şi stimulente atât absolvenţilor cât şi societăţilor care încadrează persoane proaspăt ieşite de pe băncile şcolii.

Absolvenţii care se înregistrează în evidenţele agenției, ca persoane în căutarea unui loc de muncă pot beneficia de: servicii gratuite de mediere a muncii, informare şi consiliere profesională, servicii gratuite de formare profesională sau de asistenţă şi consultanţă pentru începerea unei afaceri proprii.

Totodată, absolvenţii care reuşesc să se angajeze primesc şi stimulente financiare: prima de încadrare ca absolvent în valoare de 500 lei; primă de încadrare sau prima de mobilitate pentru persoanele care au domiciliul/reşedinţa şi se încadrează în localităţi prevăzute în Planul Naţional de Mobilitate, precum şi  prima de relocare, măsuri de stimulare a ocupării, acordate în condiţiile Legii nr. 76/2002 actualizată.

În cazul în care încadrarea în muncă a absolvenţilor are loc în perioada în care este acordată indemnizația de şomaj, angajatul primeşte o sumă  egală cu indemnizaţia de şomaj la care ar fi avut dreptul până la expirarea perioadei de acordare a acesteia, dacă nu ar fi avut loc încadrarea în muncă.

De asemenea, potrivit Legii nr. 76/2002, actualizată, se acordă subvenţii angajatorilor care încadrează în muncă absolvenţi în interval de 12 luni de la absolvire, indiferent dacă sunt sau nu înregistraţi ca persoane în căutare de loc de muncă. Valoarea subvenţiei  de 900 de lei/lunar, se acordă timp de 12 luni de la data încheierii convenţiei, iar angajatorul este obligat să menţină raporturile de muncă sau de serviciu timp de 18 luni.

Toate aceste stimultente financiare se acordă la cerere, în termenele prevăzute de Legea nr. 76/2002, actualizată.

Reamintim că absolvenţii promoţiei 2017 se pot înregistra în evidenţele AJOFM Sălaj,  ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, în termen de 60 de zile de la absolvire. Termenul limită până la care absolvenţii de liceu se pot înregistra este 25 iulie 2017 inclusiv.

Depăşirea acestui termen atrage după sine anularea dreptului de a beneficia de indemnizaţie de şomaj.

În cazul în care absolvenţii nu se prezintă în intervalul de 60 de zile de la terminarea studiilor, ei au dreptul să se înregistreze ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, dar nu vor avea dreptul la indemnizaţie de şomaj.

Elevii care nu au situația școlară încheiată se pot înregistra în termen de 60 zile de la data promovării examenului de corigență (data înscrisă în adeverința eliberată de instituția de învățământ).

Pentru absolvenţii școlilor profesionale și ai celor de studii universitare, perioada de 60 de zile porneşte de la data susţinerii examenului de competențe sau de licenţă după caz, dacă aceasta este menţionată, sau de la data de 1 a lunii următoare dacă pe adeverinţă/diplomă este specificat doar sesiunea de examen.

Documentele necesare pentru înregistrare sunt :

- diplomă/adeverință de absolvire – original si copie,

- adeverință medicală cu mențiunea clinic sănătos, apt pentru muncă sau cu restricții,

-  adeverință de la administrația financiară cu veniturile din alte surse,

-  act de identitate (original și copie),

-  certificat naștere și căsătorie – original și copie.

Până la această dată, au solicitat înregistarea în evidenţa agenţiei un număr de 301 absolvenţi.

Persoanele interesate pot obţine informaţii suplimentare la Agentia Judeteană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Salaj din Zalau, str. T.Vladimirescu nr.8, bloc P40 parter sau la tel: 0260612463.

 

Adauga comentariul tau

Membrii ztv

ZTV.ro
Sondaj
Vremea

Prognoza meteo pentru azi, marţi 21 noiembrie 2017

Zalau 1°C | 4°C Zăpadă
Cluj-Napoca 1°C | 3°C Zăpadă
Baia-Mare -1°C | 2°C Zăpadă
Bucuresti 0°C | 9°C Cer senin
Satu-Mare 4°C | 7°C Zăpadă
Timisoara 3°C | 7°C Gheaţă
Constanta 2°C | 8°C Cer senin
Brasov 0°C | 3°C Zăpadă

alte orase

atentionare meteo

Horoscop
Newsletter ZTV


Primeşte HTML?

Mini Chat
Contacteaza-ne!
Urmareste-ne pe Facebook!
Utilizatori Online
0 membrii online
Forum