Jandarmii au asigurat ordinea şi liniştea publică la manifestările desfăşurate în acest sfârşit de săptămână
În perioada 17 – 19 august a.c., efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Sălaj au desfăşurat activităţi specifice în vederea asigurării unui climat de ordine şi siguranţă civică la manifestările culturale artistice ce s-au desfăşurat pe raza judeţului Sălaj.
Jandarmii au acţionat atât pentru asigurarea masurilor de ordine la manifestările cultural artistice din mediul rural, cât şi pentru menţinerea ordinii publice şi realizarea dispozitivelor de siguranţă în municipiul Zalău şi oraşele Şimleu-Silvaniei, Jibou şi Cehu-Silvaniei, unde s-a acţionat independent sau în cadrul patrulelor mixte în cooperare cu Poliţia.
În această perioadă, cu ocazia misiunilor executate, jandarmii au legitimat peste 70 de persoane şi au aplicat 24 de sancţiuni contravenţionale , dintre care 9 persoane sancţionate cu avertisment iar alte 15 cu amendă, valoarea amenzilor fiind de 4300 lei.
Sancţiunile au fost aplicate pentru încălcarea normelor referitoare la fapte ce aduc atingere ordinii şi liniştii publice, precum : provocarea sau participarea la scandal în locuri publice, adresarea de injurii, expresii jignitoare şi ameninţări cu acte de violenţă, consum de alcool în locuri publice, tulburarea liniştii locatarilor prin producerea de zgomote şi larmă.
Compartimentul informare şi relaţii publice.