
Sâmbătă noapte, jandarmii sălăjeni au desfășurat o acțiune pe raza
municipiului Zalău, în zona localurilor care funcționează pe timp de noapte, cu
scopul prevenirii și combaterii faptelor antisociale, precum și pentru menținerea
unui climat de ordine și siguranță publică.
Pe timpul desfășurării misiunii, jandarmii au legitimat mai multe persoane și
au monitorizat zonele frecventate de cetățeni în intervalul nocturn.
În urma verificărilor efectuate, au fost aplicate 9 sancțiuni contravenționale, în
conformitate cu prevederile Legii nr. 61/1991 (R), pentru consum de alcool în
spațiul public și tulburarea liniștii și ordinii publice. Valoarea totală a sancțiunilor
aplicate este de 1.250 de lei.
Astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, în vederea prevenirii
faptelor care pot afecta ordinea și siguranța publică.
Compartimentul Informare, Relaţii Publice şi cu Publicul