


de familia grofului Bay Ferenc, ce a locuit în el până în 1944, an în care , cu doar câteva săptămâni înainte ca frontul celui de-al doilea război mondial să ajungă în zonă, a fost părăsit. Groful, alături de fiul și de soția acestuia , de cei doi nepoți, dar și de o parte din animalele pe care le avea la momentul respectiv s-a retras din fața armatei romane la Curtuișeni , în județul Bihor, aproape de granița cu Ungaria, în localitatea natală a surorii sale. După venirea comuniștilor la putere , castelul a fost sediul CAP-ului din localitate, perioadă în care a fost cât de cât întreținut. După 1990 însă, locația a fost abandonată și lăsata în voia sorții. Actualmente , deși inclus pe lista monumentelor istorice , ansamblul 
In urma ceremoniei de la Treznea, prefectul judetului, Filonas Chis a efectuat o vizita la castelul din centrul localitatii Treznea.
Acesta se afla intr-un stadiu avansat de degradare iar in urma discutiilor purtate cu reprezentantii primariei Treznea si cu cei ai Centrului Judetean de Cultura s-a decis realizarea unui proiect tehnic pentru reabilitarea acestui castel iar mai apoi depunerea unei cereri de finantare, avand ca sursa de finantare fonduri europene.