

Poliția Sãlaj a fost sesizatã după ce un cetãtean ar fi surprins în fotografii și filmări transporturi de deșeuri efectuate cu tractorul Primăriei și descărcate în două zone ale comunei. Potrivit reclamațiilor, deșeurile ar proveni din lucrări de reabilitare realizate la mai multe instituții publice.
IPJ Sălaj a confirmat că a fost deschis un dosar penal privind regimul deșeurilor, inclusiv abandonarea, depozitarea și îngroparea acestora în spații neautorizate. Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-ar fi produs faptele și eventualele responsabilități.
📢 Cazul a stârnit numeroase reacții în comunitate, iar localnicii așteaptă răspunsuri clare din partea autorităților.
Am cerut un punct de vedere de la Poliția Sãlaj, Primãria comunei Bãbeni si Garda de Mediu Sãlaj, însã doar de la Poliția Sãlaj am primit rãspuns:
La data de 11, respectiv 13 mai a.c., Poliția Orașului Jibou a fost sesizată prin denunț cu privire la faptul că, în cursul anului 2026, reprezentanți ai unei instituții publice din comuna Băbeni ar fi transportat, eliminat și îngropat deșeuri rezultate în urma efectuării unor lucrări, în două locații neamenajate de pe raza comunei Băbeni.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de eliminare a deșeurilor care au făcut obiectul transferului, așa cum este definit de Regulamentul (CE) nr. 1.013/2006, în spații neautorizate sau prin constituirea de depozite ilegale; îngroparea deșeurilor;
eliminarea, deținerea și păstrarea deșeurilor în afara spațiilor autorizate, precum și abandonarea, aruncarea și/sau ascunderea deșeurilor, fapte prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), f), g) și h) din Ordonanța de Urgență nr. 92 din 19 august 2021 privind regimul deșeurilor.
Cercetările sunt continuate de polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Jibou, în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc fapta și dispunerii măsurilor legale care se impun. – Poliția Sãlaj
VOM REVENI CU DETALII VIDEO!!!
UPDATE: PUNCT DE VEDERE PRIMÃRIA COMUNEI BÃBENI:
Subiect: Solicitare drept la replică cu privire la informațiile publicate în materialul de
presă ”Dosar penal la Primăria Băbeni. Cine este infractorul?”
Subscrisa COMUNA BĂBENI, CIF 4495140, cu sediul în Județul Sălaj, Comuna Băbeni,
Localitatea Băbeni nr. 268, reprezentată legal prin primar Dănilă-Mureșan Mariana-Alina,
În calitate parte vizată în articolul publicat de redacția dumneavoastră fără a aștepta poziția
instituției noastre, formulez, prin prezenta, un drept la replică referitor la articolul/materialul
publicat în data de 01.06.2026, cu titlul https://www.ztv.ro/social/dosar-penal-la-primaria-babeni-
cine-este
infractorul/?fbclid=IwdGRjcASKhn5jbGNrBIqGLGV4dG4DYWVtAjExAHNydGMGYXBwX
2lkDDM1MDY4NTUzMTcyOAABHuLFmgltSRIBKpD_QQTwDNQiSpc-
TBHHq4vg954FJVhCohaFkXIxp2_pfZNQ_aem_ucCUvkyF1-vb0WL2LpMmvg
În cuprinsul materialului precizat au fost prezentate informații eronate, denaturate și denigratoare
la adresa instituției Comuna Băbeni, a primarului și a personalului instituției, care nu corespund
realității și care lezează grav imaginea publică și demnitatea.
Pentru o corectă informare a opiniei publice și în conformitate cu normele deontologice și legislația
în vigoare, vă solicit publicarea următoarelor precizări:
Comuna Băbeni, în calitate de autoritate publică locală, a respectat și respectă mediul și legislația
în vigoare, dovadă fiind măsurile luate de primarul Comunei Băbeni, Mariana-Alina Dănilă-
Mureșan, începând cu luna octombrie 2024, pentru protejarea mediului, depozitarea conformă a
deșeurilor, colaboarea cu toate instituțiile de avizare și control din subordinea Ministerului
Mediului, Apelor și Pădurilor, răspunsul prompt la toate sesizările, dar și fondurile și resursele
alocate pentru mai multă protecție și prevenire a încălcării legislației de mediu.
Aspectele de încălcare a legii și ”dosarul penal” prezentate de dumneavoastră fără publicarea
punctului de vedere al părții acuzate (având în vedere că nu ați așteptat să primiți un astfel de
răspuns oficial deoarece ați transmis solicitarea duminica31.05.2026, zi nelucrătoare, la ora 13.00,
iar a doua zi, 1 iunie, sărbătoare legală, ați publicat articolul) ne determină să avem suspiciuni
rezonabile cu privire la intenția de a pune într-o lumina proastă administrația locală din Comuna
Băbeni, precum și angajații acesteia.
Pentru corecta informare a cititorilor dumneavoastră, din cadrul administrației locale, persoana cu
atribuții delegate pe mediu, salubrizare și domeniu public și privat al Comunei, a fost, în perioada
indicată în plângerea penală viceprimarul comunei, eliberat din funcție la inițiativa consilierilor
locali.
Referitor la fotografiile prin care se arată că ”angajați ai primăriei ar fi depozitat deșeuri din
construcții în zona fostei cariere de piatră (la Lac)” facem precizarea că au fost realizate în urmă
cu doi sau trei ani, când actualul primar nu era în funcție, când clădirile publice nu se aflau în
reabilitare, iar în imagine nu sunt angajați ai primăriei ci alte persoane pe care tot foștii responsabili
legali ai Comunei ar fi fost în drept să le identifice și să le sancționeze.
Anul trecut, așa cum pot confirma toți consilierii locali, doamna primar a solicitat în cadrul
ședințelor de Consiliu Local luarea de măsuri pentru a nu se depozita deșeuri acolo.
În plus, zona a fost controlată în lunile august-septembrie 2025 de comisarii din cadrul
Comisariatului Județean al Gărzii de Mediu Sălaj, iar toate aspectele constatate au fost specificate
în Raportul de control și asumate, la fel ca măsurile dispuse, de către fostul viceprimarul comunei.
Vă mai facem cunoscut că, odată cu predarea amplasamentului obiectivelor de investiții în vederea
reabilitării, instituția noastră nu are reponsabilitate cu gestionarea deșeurilor din construcții, așa
cum se stipulează clar în contractul de execuție, iar țiglele, tâmplăria PVC și toate materialele
aflate pe inventar rezultate din renovări, au fost predate, pe bază de proces verbal viceprimarului
și depozitate în vederea reutilizării acestora. Mai subliniem o dată, în toată această perioadă de
execuție a lucrărilor, atribuțiile pe mediu și salubrizare au fost în sarcina viceprimarului, nu a
primarului sau a altor angajați ai primăriei.
În baza Dispoziției 14/2025, primarul Comunei Băbeni a delegat viceprimarului ales de către
Consiliul Local Băbeni la data de 30.01.2025 o serie de atribuții printre care, relevante pentru
subiectul materialului de presă sunt: sportul, ordinea publică, protecția și refacerea mediului,
sprijinirea activităților cultelor religioase, inventarierea, evidența statistică, inspecția și controlul
furnizării serviciilor publice de interes local, patrimoniul public și privat al UAT, realizarea
lucrărilor și luarea măsurilor necesare conformării cu prevederile angajamentelor asumate
în domeniul protecției mediului și gospodăririi apelor pentru serviciile furnizate cetățenilor,
administrarea, întreținerea sediului administrativ al primăriei, anexelor și alte immobile
preluate de la fostul CAP, a căminelor culturale, unităților de învățământ, dispensar, capele
mortuare; urmărirea și controlul igienei și salubrizării comunei, toaletizarea arborilor,
rigolelor, curățirea șanțurilor, drumurilor, străzilor, drumurilor agricole, igienizarea și
salubrizarea cursurilor de apă, a locurilor și terenurilor publice, luarea de măsuri pentru
buna gospodărire și înfrumusețare a localităților din Comuna Băbeni și alte atribuții.
Toate aceste atribuții au existat în sarcina viceprimarului până la eliberarea acestuia din funcție.
Referitor la faptul că în zona ”Sub Țărmure” ar fi fost depozitate deșeuri din construcții facem
următoarele precizări:
și nivelare DOAR cu ȚIGLĂ SPARTĂ (rezultată din curățenia magaziei CAP). Exact aceeași
zonă a fost verificată constant de organele de control, iar depozitarea de deșeuri NU poate fi pusă
pe seama actualului primar sau a angajaților primăriei, dovadă fiind articole de presă și rapoarte
de control din anii trecuți, precum și măsuri luate pentru a stopa depozitarea deșeurilor.
Articolul publicat în anul 2022 într-un ziar județean cu titlul ”La Băbeni, oamenii nu pot respira
din cauza unei gropi de gunoi ilegale” certifică faptul că acel loc din comună NU a fost ”înființat”
în perioada 2025-2026, așa cum în mod tendențios s-a reclamat la poliție.
Așa cum s-a lăsat să se deducă din materialul dumneavoastră, primarul comunei și angajatul
primăriei ar avea dosar penal.
Trebuie precizat că nici primarul, nici vreun alt angajat al primăriei, nu au fost înștiințați cu privire
la ”calitatea” de penali. Dimpotrivă reprezentanții Comunei Băbeni au colaborat îndeaproape cu
instituțiile implicate în soluționarea plângerii punând la dispoziție informații și documente care
vin în sprijinul cercetării. Până la finalizarea acesteia, toate persoanele acuzate, cu nume sau fără
nume, beneficiază de prezumția de nevinovăție.
Vă dăm asigurări că instituția Comuna Băbeni, în calitate de autoritate publică locală, prin
primarul Mariana-Alina Dănilă-Mureșan, au luat toate măsurile legale pentru stoparea
fenomenului depozitării de deșeuri pe teritoriul comunei, ba chiar au fost sesizate în diferite cazuri
instituțiile cu atribuții de control de a veni în sprijinul administrației locale.
Una dintre măsurile care se va implementa în cel mai scurt timp este instalarea de camere de
supraveghere cu panouri solare, investiție cuprinsă în acest an în lista de investiții adoptată odată
cu Bugetul Comunei. Camerele vor fi amplasate exact în zonele în care, de ani de zile, au fost
înregistrate cazuri de depozitare neconformă de deșeuri.
Primarul și angajații Comunei Băbeni colaborează în permanență cu toate instituțiile, respectă
legea și sunt luate măsuri ca legislația să fie respectată de fiecare locuitor al comunei, indiferent
de statut, de vârstă, etnie sau clasă socială.
Comuna Băbeni