88 bilete de tratament în stațiunile: 1 Mai, Bizușa, Buziaș, Covasna, Geoagiu, Moneasa și Olănești

Promisiuni electorale mai greu de realizat – Vezi ce a declarat primarul Zalãului Florin Florian
3 august 2026

88 bilete de tratament în stațiunile: 1 Mai, Bizușa, Buziaș, Covasna, Geoagiu, Moneasa și Olănești

Referitor la repartiția biletelor de tratament, vă informăm că pentru seria 8, Casei
Județene de Pensii Sălaj (CJP Sălaj) i-au fost repartizate 88 bilete de tratament în următoarele
stațiuni: 1 Mai, Bizușa, Buziaș, Covasna, Geoagiu, Moneasa și Olănești cu începere din 17 – 20
august 2026 (în funcție de stațiune).
Biletele se pot ridica de către persoanele care sunt în repartiție de la sediul instituției
începând cu data de 30 iulie până în data de 06 august 2026, între orele 8.00 -14.00, iar vineri
între orele 8.00-13.00.
Redistribuirea biletelor de tratament pentru seria 8, alocate şi neridicate de către
persoanele care au fost în repartiție, funcție de punctajul obținut în urma depunerii cererii, se
face în perioada 07 – 17 august 2026.
Biletele de tratament se eliberează personal titularului sau unei alte persoane desemnate
de către titular prin procură autentificată, din care să rezulte că mandatarul este împuternicit
să ridice biletul de tratament balnear.
La eliberarea biletelor de tratament, beneficiarii vor prezenta actul de identitate în
original, cuponul pentru plata pensiei aferent lunii IULIE 2026 (copie și original)/adeverința
eliberată de către angajator cu câștigul brut aferent lunii anterioare eliberării biletului, precum
și biletul de trimitere formular cu regim special eliberat de către medicul de familie sau medicul
de specialitate (copie și original). Pe biletul de trimitere, de la medicul de familie sau medicul
de specialitate, este necesar să fie specificată stațiunea în care se recomandă tratament
balnear.
Sejurul asigurat printr-un bilet de tratament este de 16 zile și include cazarea cu trei mese
pe zi și tratamentul pentru 12 zile.
Până în prezent, pentru acest an, au fost depuse 2.425 cereri privind acordarea de bilete de
tratament.
Persoanele interesate pot obține relații suplimentare la numerele de telefon 0260/622.990 –
0799/902699 – Compartiment Bilete de Tratament.

Alina TĂMAŞ
CONSILIER SUPERIOR
COMPARTIMENTUL COMUNICARE ȘI RELAȚII PUBLICE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *