ACCIDENT. 3 PERSOANE AU FOST TRANSPORTATE LA SPITAL

Miercuri seara a fost scandal în centrul Zalãului
6 august 2026
FRICA TREBUIE SÃ FIE PREZENTÃ – Aniela Lung consilier şcolar
6 august 2026

ACCIDENT. 3 PERSOANE AU FOST TRANSPORTATE LA SPITAL

La data de 5 august a.c., în jurul orei 14.40, Inspectoratul de Poliție Județean Sălaj a fost sesizat cu privire la producerea unui eveniment rutier între localitățile Fildu de Jos și Fildu de Mijloc.

La fața locului s-au deplasat polițiștii Serviciului Rutier, iar din primele verificări efectuate s-a constatat că un tânăr de 18 ani, din comuna Fildu de Jos în timp ce conducea un autoturism pe drumul comunal 67, între localitățile Fildu de Jos și Fildu de Mijloc, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a pătruns pe sensul opus de circulație, după care autoturismul s-a răsturnat în afara părții carosabile.

În urma evenimentului rutier, trei pasageri din autoturism, respectiv un bărbat de 40 de ani, un bărbat de 38 de ani, ambii din comuna Fildu de Jos, precum și un tânăr de 15 ani, din orașul Huedin, județul Cluj, au suferit leziuni și au fost transportate la o unitate medicală în vederea acordării de îngrijiri de specialitate.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Cercetările sunt continuate de polițiștii rutieri, în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor producerii evenimentului. – Poliția Sãlaj

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *