

Logica de stat și interesul public trebuie să prevaleze asupra calculelor de partid.
Așa cum am susținut și până acum participarea PNL la guvernare, voi susține și voi vota Guvernul condus de Siegfried Vasile Mureșan.
Oamenii au așteptări mari de la PNL și s-au săturat de scandaluri. Tensiunile și disputele politice erodează partidul și încrederea în liberali.
Răspunsul nostru trebuie să fie unul de seriozitate și responsabilitate, prin decizii și rezultate care să arate că prioritățile cetățenilor sunt și prioritățile noastre.
Aritmetica parlamentară nu poate fi însă ignorată.
Nu este suficient să propunem o formulă de guvernare; trebuie să construim și susținerea parlamentară care să îi permită să livreze rezultate.
Totodată, nu pot să nu constat că, din lista ministerelor care ar reveni PNL, lipsesc ministere precum Ministerul Dezvoltării, Ministerul Transporturilor, Ministerul Mediului sau Ministerul Agriculturii.
Sunt ministere cu un rol esențial în dezvoltarea comunităților locale, care ar fi reprezentat un sprijin real pentru primarii noștri și pentru președinții de consilii județene în realizarea proiectelor de investiții.
În schimb, PNL ar urma să își asume portofolii precum Munca, Sănătatea, Energia și Educația, importante pentru reformele pe care le susținem, dar care presupun gestionarea unor crize majore și a unor dosare sensibile, adevărate bombe sociale.
Criza energetică, problemele din sănătate și educație, precum și legea salarizării necesită soluții susținute de un consens larg în Parlament și în societate.
O distribuție mai echilibrată între aceste portofolii și cele cu impact direct asupra investițiilor locale ar fi fost formula ideală, care merita urmărită mai ferm în negocieri.
Maturitatea politică înseamnă să construim împreună soluții care servesc țara.