

Ziua de 11 noiembrie reprezintă un reper sacru al păcii, dar și momentul în care ne înclinăm cu cel mai profund respect în fața veteranilor din teatrele de operații.
Astăzi, îi onorăm pe acei oameni curajoși, mulți dintre ei fiind sălăjeni de-ai noștri, care au răspuns „prezent” chemării datoriei și au purtat tricolorul cu demnitate în cele mai periculoase zone de conflict ale lumii. Prin profesionalism, sacrificiu și devotament, ați asigurat pacea globală și ați demonstrat că loialitatea față de patrie rămâne legământul suprem.
Gândurile mele de aleasă prețuire se îndreaptă și către familiile dumneavoastră, care v-au purtat dorul și grijile, dar și către memoria tuturor camarazilor care au plătit prețul suprem sub jurământ militar.
Vă mulțumesc pentru tot ce ați oferit României și vă urez multă sănătate, liniște și împliniri alături de cei dragi! Dumnezeu să vă ocrotească!
La mulți ani tuturor veteranilor din teatrele de operații!
Lucian Bode
Deputat de Sălaj