3 persoane din Simleu Sivaniei au fost retinute pentru 24 de ore joi, urmand ca azi sa fie
prezentati instantei cu propunere de arestare preventiva pentru 29 de zile.
C.M de 55 ani, P.F. 35 de ani si K.V.G. 34 de sunt cercetati sub aspectul savarsirii infractiunii de santaj.
Intre partea vatamata S.Z. de 25 de ani din Nusfalau si invinuitul C.M. a fost incheiat in cursul anului 2005 un contract de imprumut in valoare de 5000 de Euro.
Conform celor relatate de purtatorul de cuvant al Parchetului de pe langa Tribunalul Salaj, simleuanii P.F. si K.V.G. au aflat de contactul dintre cei doi si si-au oferit „serviciile” catre „Creditor” pentru recuperarea datoriei in schimbul unui comision.
Pentru ca C.M. nu avea posibilitatea de a-si recupera banii pe cale legala a acceptat propunerea.
Intrucat barbatul din Nusfalau nu si-a onorat obligatiile contractuale, incepand cu anul 2013 cei doi simleuani l-au contactat in mod repetat pe acesta amenintandu-l cu acte de violenta si moartea. Ba mai mult i-au stabilit ca termen de achitare a datoriei data de 1.06.2013.
Santajistii au fost prinsi aseara in flagrant in momentul primirii sumei de 4500 de Euro.
Au incercat sa fuga cand si-au dat seama ca e o capcana si au lovit cu masina un autoturism implicat in organizarea flagrantului.
Pedeapsa prevazuta pentru infractiunea de santaj este inchisoarea de la 6 luni la 5 ani.