În urma unor discuţii purtate şi chiar a unor discursuri ascultate de-alungul anilor despre

imagine, am observat că părerile sunt destul de variate, dacă aş  ţine seama de contextul de  înţelegere şi interpretare a ideii în sine. Desigur că  nu e vorba despre imaginea noastră  fotografică. Ci de cea pe care o au cei  care ne privesc în general şi apreciază  sau nu ceea ce  suntem. Mai precis aş spune reputaţia de care ne bucurăm sau  nu în societate. Este  importantă sau nu reputaţia noastră? E un lucru important,  dar nu cel mai esenţial,  deoarece există o vorbă din popor: “Nu te uita la ce zice  cineva ci mai degrabă la cine zice”.   Depinde cine opinează şi dacă este destul de îndrituit să judece şi mai ales  dacă este de  bună credinţă. Aşadar, pentru a aprecia pe cineva trebuie  neapărat să cunoşti persoana şi  să ai mai multe informaţii exacte despre ea şi  nu în ultimul rând să fii obiectiv.  Oamenii s- au învăţat să vorbească orice, dar există o limită şi asta e  legiferată. A-ţi folosi drepturile şi  libertăţile cetăţeneşti, încălcându-le pe ale altora înseamnă abuz de drept. Sunt unii care  vorbesc despre alţii, ba din răutate, ba din lipsă de respect, sau din invidie şi aduc vătămare  onoarei altora. Şi dacă îi întrebi cu ce drept face atac la persoană , cu un un rânjet diabolic la  colţul gurii motivează că au glumit şi că eşti o persoană “acră” fără  simţul umorului. Numai  că, la o glumă bună râd toţi şi nu unii de alţii. Asta este una din modalităţile de hărţuire  morală prin care se poate pune pe cineva la oprobriul public. Şi toate acestea pentru a-i  strica imaginea şi de a le lua respectul celor din jur, în condiţiile în care, reputaţia constituie  o nevoie a fiecărui individ pentru a putea convieţui adecvat în societate. Şi acest mod  infracţional de a parveni se găseşte în toate domeniile atât în cel privat cât şi în cel public şi  este pronunţat în cel politic. Lipsa de corectitudine şi de autenticitate a cetăţenilor, acceptul  de “adapare” la modul de viaţă “modern” care presupune renunţarea la principii şi încălcare  a conduitei fără teama de legi, sunt cauzele care duc la un comportament mafiot. E oare  acest fenomen un progres social al modernismului? NU! Ştiţi ce înseamnă onoarea? Respectul de sine şi respectul de alţii. Cât de onorabili suntem sau am rămas pe parcursul  vieţii? Îşi poate da seama fiecare după o analiză obiectivă.  Sunt unii care fac din imagine o  ţintă. Şi se fac luntre, punte să salveze aparenţele întotdeauna. De aceea se tem de ziarişti  deoarece prin natura muncii lor, caută să descopere ce se ascunde după aparenţe. Acum se  “poartă” genul de duplicitate în care se rânjeşte comercial, se dă din cap, se trage cu ochiul  pe la spate şi se vorbesc lucruri neadevărate pentru a putea să se facă voia lor… Şi a tatălui  minciunii şi al înşelătorului veacului acesta. Acesta este spiritul “modern” în care să trăieşti  cinstit este un defect. În activitatea mea de reporter am avut uneori dezamăgiri, deoarece  cunoşteam când eram minţită, sau când interlocutorul meu ocolea adevărul. Nu pot spune  că nu am avut şi satisfacţia să descopăr oameni cu o înaltă ţinută morală şi sinceri. Dar, în  general aceştia erau puţini raportat la numărul celor care se învârteau în jurul unor minciuni  şi promovau promisiuni ce nu le puteau onora. Pentru ce? Pentru o imagine mai bună,  pentru o viaţă mai uşoară, pentru o avere cu care să se laude… Şi inconştient să-şi piardă  sufletul pentru totdeauna şi să nesocotească graţia lui Dumnezeu care le-a dat pe toate, sau  chiar să cadă din harul Lui pentru lucruri deşarte. Din păcate, amăgitorul le-a cerut  închinarea, iar ei fără să ezite le-au dat-o. Şi ce imagine mai mare poate avea un om decât să  fie copil al Lui Dumnezeu şi un Om adevărat în societate!? Toate lucrurile se află până la  urmă şi adevărul iese întotdeauna la iveală. “Minciuna are picioare scurte” spune un proverb românesc. Mai greu stăm cu autoanalizarea, că unii greu nu se smeresc în faţa lui  Dumnezeu să-şi recunoască nimicnicia sentimentelor de răutate şi invidie din interior, că de  altfel zâmbetele şi mieroşenia nu le lipsesc niciodată de pe obrazul care va roşii odată în faţa  Mareul Judecător, adică a Domnului Isus. El va descoperi pentru veşnicie ce s-a ascuns după  aparenţele tuturor. Îmi aduc aminte de Domnul Isus care era de o modestie rară. A stat la  masă cu vameşii şi păcătoşii, drept pentru care a fost judecat. Iată cum Mântuitorul şi-a  riscat reputaţia, sau a dispreţuit ruşinea de a fi autentic şi de a veni în ajutorul celor slabi şi  pierduţi în lume. Câţi snobi nu sunt pe lumea asta care se cred mai ceva decât alţii pentru că  s-au realizat material, sau frecventează o biserică regulat, dar nu sunt în stare să predice cu  adevărat Cuvântul lui Dumnezeu deoarece sunt goi interior. Cunosc doar aceea tânjire după  lume şi nu după Dumnezeu şi mântuirea celor din jur. De dragul Mântuitorului, măcar să  facă ceva pentru cei neânsemnaţi în ochii oamenilor, dar preţuiţi nespus în ochii lui  Dumnezeu. Cu vreme destul de multă în urmă, mă aflam la o şedinţă publică, iar după ce s-a  terminat am ieşit împreună cu încă o colegă care era însoţită de unul dintre cetăţenii pe care  ea îl cunoştea mai bine. Din vorbă în vorbă, persoana aceea necunoscută mie a început să se  confeseze că trecea printr-o criză de familie şi că avea gânduri de suicid. Din fericire aveam  la mine o Bilbie pe care i-am dat-o cadou. I-am spus să o citească şi să ceară putere şi  mântuire de la Dumnezeu , pocăindu-se de greşelile pe care le-a făcut. Viaţa îi aparţine lui  Dumnezeu, nu avem dreptul să ne-o luăm. Trebuie să avem încredere în Cel care ne-a creat  şi ne-a dat-o! Ne-am despărţit şi imediat cineva a comentat că ce aveam de discutat cu  bărbatul acela… Ce îmi păsa mie de reputaţia mea când era vorba despre viaţa unui om?  Ştiam că nu era nimic nepermis să stai şi să asculţi pe cineva şi să-i spui că avem un Tată în  ceruri care ne poate ajuta şi ne poate mântui de toate greutăţile şi păcatele , dacă ne  întoarcem la EL. Da! Cât de bine ne simţim noi când ştim că suntem copii ai lui Dumnezeu!  Dar atunci trebuie să facem ceea ce a făcut Domnul Isus! Să rămânem modeşti, să căutăm  mântuirea altora, să iubim până la capăt chiar şi pe vrăjmaşii noştri! Greu? Uşor? Da. Toţi  suntem supuşi greşelilor, dar avem un Mare Preot pe Isus Hristos care ne-a învăţat cum să  biruim lumea, firea păcătoasă şi pe cel rău care caută să ne înşele. Şi acum în faţa cui trebuie  noi să avem o reputaţie bună ca să ne binecuvânteze cu  adevărat? În faţa Tatălui, Fiului şi a   Duhului Sfânt! Oamenii ne pot judeca, ne pot bârfi, ne pot  strica reputaţia, dar noi ştim că  Dumnezeu toate le vede şi le ştie şi le scrie în Cartea Lui şi le transformă spre binele nostru.  Aşadar, ce ne pasă de o lume care pentru a o mulţumi sfârşim secătuiţi, goi şi trişti? Facă  Dumnezeu să avem mereu imaginea Domnului Isus în sufletele noastre ca apoi oamenii să o  vadă pe a Lui în noi! Aşa să ne ajute Dumnezeu!

Cluj Napoca, 18 martie 2014