În ideea sprijinirii tinerelor talente și a artei contemporane sălăjene, în data de 22 mai 2014 Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău prin
Muzeul de Artă Ioan Sima va fi gazda unui eveniment important din domeniul educației artistice locale: susținerea atestatului de specialitate a elevilor din clasa a XII-a de la Liceul de Artă IOAN SIMA din Zalău. Expoziția grupei de grafică va putea fi vizitată și de publicul interesat de la orele 12.00. Expozanții sunt Bartus Csillla, Bonțe Corina, Matei Roxana, Mureșan Alina, Păușan Cosmin, Păduraru Denisa, Petkes Brigitta, Șimonca Tania, Tritean Elena, profesorul pregătitor fiind Keresztes József.