
„Lectorului cât de cât familiarizat cu limbajul şi tematica literaturii
sociologice i‐ar fi, câteodată, relativ dificil să distingă între două texte
paralele, aşezate concomitent în faţa ochilor săi analitici. Care dintre ele
aparţine unui literat ‐ romancier, poet sau jurnalist ‐ şi care unui sociolog
ori antropolog profesionalizat? Alteori, atare distincţie ar fi mai facilă,
date fiind distanţele de tip stilistic dintre textele respective. De pildă, un
text poetic şi unul matematizat‐formalizat, chiar atunci când au drept
referinţă „obiectuală” una şi aceeaşi realitate socio‐antropologică, vor fi
uşor de distins ca aparţinând literaturii „propriu‐zise”, respectiv sociolo‐
giei ori antropologiei sistematice‐ştiinţifice. Dar, încă o dată, nu sunt
puţine situaţiile în care până şi lectorii cei mai subtili‐analitici ar pu‐
tea avea ezitări serioase în realizarea distincţiilor respective. Un text
aparţinând lui Balzac ar putea fi lesne confundat cu unul aparţinând
lui Tocqueville, aşa cum un fragment din Max Weber ar putea fi atri‐
buit şi lui Thomas Mann, iar altul din Talcott Parsons i‐ar putea apar‐
ţine şi lui Dos Passos etc.”
Autorul
Eugen Crihan – profesor. N. 15 octombrie 1954, Reghin, judeţul Mureş.
Este absolvent al Facultăţii de Istorie-Filosofie, secţia filosofie-istorie a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca (1978). A fost profesor la Liceul Voievodul Gelu din Zalău (1978-1990), la Colegiul Naţional Silvania (1990-1998), consilier şef la Inspectoratul Judeţean de Cultură Sălaj (1990-1991), lector universitar la Facultatea de Ştiinţe Juridice (1998-2002), iar din 2002 este lector la Facultatea de Ştiinţe Socio-Umane din cadrul Universităţii Oradea.
Din 1999 până în 2008 a susţine cursuri la Filiala Zalău a Universităţii Vasile Goldiş – Arad.
Colaborări: Napoca Universitară, Studia Universitatis Babeş-Bolyai – Cluj-Napoca, Acta Musei Porolissensis, Revista de filosofie, Revista de pedagogie, Silvania, Caiete Silvane, Analele Universităţii din Oradea, Alma Mater Porolissensis, Aletheia (Oradea), Gazeta de Duminică.
Volume publicate: Interpretări de texte filosofice (Zalău, Ed. Gil, 1996; coautor), Momente ale
gândirii politice, 2 vol. (Zalău, Ed. Alma Mater Porolissensis, 2002; coautor); Mentalităţi rurale în România de tranziţie. Un studiu de caz în judeţul Sălaj (Ed. Caiete Silvane, Zalău, 2011).