În ultimele decenii, societatea românească se confruntă cu unele probleme majore care sunt doar parţial recunoscute. Având în
vedere amploarea pe care o iau actele de violenţă şi de agresivitate în mediul şcolar, familial şi în societate, în 17 noiembrie 2014, la Colegiul Tehnic ” Al. Papiu Ilarian” în Sala festivă, s-a desfăşurat activitatea cu tema „API spune NU violenţei”, prilejuită de marcarea Zilei Internaţionale a Toleranţei. Activitatea se înscrie în cadrul proiectului educativ „Viaţa are prioritate”, încheiat în parteneriat cu Serviciul de Analiză şi Combaterea Criminalităţii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj şi cu Centrul de Prevenire Evaluare şi Consiliere Antidrog Sălaj. Scopul îl constituie prevenirea actelor de violenţă în rândul elevilor şi sensibilizarea acestora asupra comportamentelor ce trebuie adoptate atunci când se confruntă cu orice formă de violenţă. La întâlnirea, organizată de profesoarele Sălajan Mihaela, Ardelean Daniela şi consiliera educativă Lung Aniela, au participat 50 de elevi, profesori şi reprezentantul din cadrul IPJ Sălaj, agent – şef principal Lucaci Călin. Activitatea a cuprins un concurs tematic de prezentări PPT realizate de elevi, care au fost jurizate şi premiate, şi prezentarea filmului “Clasa divizată”, propus de agent – şef principal Călin Lucaci. Elevii au fost astfel încurajaţi să susţină şi să promoveze toleranţa şi nonviolenţa în jurul lor, pentru a evita implicarea ulterioară în fapte penale antisociale.