Proiectul „SPO – PERFORMANTA SI CALITATE” la final

CSM
JUDECATORI SUSPENDATI DIN FUNCTIE
28 ianuarie 2015
PARCARILE AIUREA CONTINUA
28 ianuarie 2015

Proiectul „SPO – PERFORMANTA SI CALITATE” la final

În perioada 1 februarie 2012 – 31 ianuarie 2015 s-a derulat proiectul „SPO – Performanță și  Calitate în Servicii”, proiect finanțat

de Fondul Social European prin Programul Operaţional  Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013, Axa prioritară 4 „Modernizarea  Serviciului Public de Ocupare”, Domeniul major de intervenţie 4.1 „Întărirea capacității SPO  pentru furnizarea serviciilor de ocupare”.

 

Valoarea totală eligibilă a proiectului (inclusiv TVA nedeductibilă eligibilă):

Contribuția solicitantului: 2.416.865 lei;

Asistența financiară nerambursabilă solicitată: 7.250.595 lei;

TVA nedeductibilă neeligibilă: 51.317 lei; total: 9.718.777 lei.

Beneficiar: Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Sălaj.

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Alba (Partener național 1);

Fundația pentru Dezvoltare Socială și Economică Zalău (Partener național 2);

SC Vecom SRL (Partener național 3);

Fundația „G. Castellini”, Italia (Partener transnațional 4).

Obiectivele proiectului „SPO – Performanţă şi calitate în servicii” au fost îndeplinite. Dintre cele mai importante, amintim :

■Îmbunătățirea tipurilor de servicii furnizate clienţilor Agențiilor Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă din regiunile Nord-Vest și Centru prin elaborarea unor strategii regionale pe bază de studii privind situația de pe piața muncii și prin implementarea unui sistem electronic de ordonare și dirijare a beneficiarilor în scopul reducerii timpului de aşteptare şi aglomeraţiei de la ghişeele agențiilor;

■ Diversificarea serviciilor furnizate clienţilor Agențiilor Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă din regiunile Nord-Vest și Centru prin dezvoltarea unui portal web cu informații despre piața muncii, care să permită accesul online la informații despre locurile de muncă locale, regionale și cele din reţeaua EURES, și prin realizarea unui sistem de afişare electronică a informațiilor utile pe LCD-uri și de acces prin terminale de tip „info-chioșc”;

■ Dezvoltarea de noi servicii de asistență și la un standard calitativ crescut, în beneficiul șomerilor și a persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă ;

■Instruirea personalului Agențiilor Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă din regiunile Nord-Vest și Centru.

În scopul atingerii acestor obiective, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Sălaj, împreună cu partenerii săi, a desfășurat, pe de o parte, o serie de activități specifice managementului proiectelor, iar pe de altă parte activități cu impact direct asupra personalului din Agențiile Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă și asupra serviciilor furnizate în beneficiul șomerilor și a persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă, cum ar fi: realizarea de analize, prognoze şi strategii ; creșterea accesului la informațiile privind piața muncii ;

achiziționarea și montarea unui sistem de afişare electronică a informațiilor utile pe LCD-uri și de acces prin terminale de tip „info-chioșc” din agenţiile locale din AJOFM Sălaj și AJOFM Alba ; îmbunătățirea furnizării serviciului public de ocupare prin implementarea unui sistem electronic de ordonare și dirijare a beneficiarilor;

dezvoltarea unor noi instrumente de implementare a măsurilor active de ocupare și dezvoltarea programelor modulare de formare profesională.

Pe parcursul implementării proiectului s-au realizat 1 studiu de analiză şi prognoză privind piața muncii, 1 studiu privind gradul de satisfacție a clienților SPO, s-au format 6 antrenori personali care au asistat un număr de 124 de șomeri, s-a creat 1 portal electronic de mediere a muncii în care au fost înscrise profilele a 1.466 persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, s-au dezvoltat 11 module de program de formare și 11 suporturi de curs aferente modulelor dezvoltate, organizându-se 7 sesiuni de instruire a personalului din Agențiile Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă de către partenerul italian precum și 5 workshopuri dedicate instruirii personalului celorlalte SPO-uri din țară, organizate de AJOFM Sălaj și partenerii săi.

Toți indicatorii proiectului au fost atinși; la fel, toate activitățile proiectului au fost realizate.

La activitatea ce a vizat creșterea accesului la informațiile privind piața muncii amintim realizarea portalului electronic de mediere a muncii (www.spotransilvania.ro), înscrierea pe portal a 1466 de profile de persoane beneficiare ale SPO, precum și realizarea a 338 de candidaturi pentru locurile de muncă vacante. La activitatea ce a presupus creșterea accesului la informațiile relevante ale SPO, amintim montarea a 10 sisteme de afișare electronică a informațiilor utile pe LCD-uri și de acces prin terminale de tip „info-chioșc”, la tot atâtea agenții locale din AJOFM Sălaj și AJOFM Alba. La activitatea de îmbunătățire a furnizării serviciului public de ocupare prin implementarea unui sistem electronic de ordonare și dirijare a beneficiarilor, menționăm montarea 10 asemenea sisteme la tot atâtea agenții locale din cele două AJOFM-uri partenere.

„Acum, la final de proiect, doresc să subliniez faptul că m-am simțit onorat să conduc o echipă de succes. O echipă care s-a implicat în acest proiect, «SPO – Performanță și calitate în servicii”, pentru a îmbunătăți în mod vizibil serviciile publice de ocupare oferite de AJOFM Sălaj și AJOFM Alba. Aceste două instituții pot fi, acum, un etalon nu numai pentru celelalte AJOFM-uri din țară, ci și pentru alte instituții ale statului în vederea creșterii calității serviciilor oferite, creșterii respectului față de clienții acestora, prin eliminarea cozilor sau prin oferirea de informații online, prin info-chioșcuri. Toate acestea nu duc decât la creșterea încrederii și a satisfacției cetățeanului față de instituțiile statului, rezultatul major al unor astfel de proiecte finanțate din fonduri europene. Sper ca acest proiect să fie multiplicat la nivel național. Mai sper să mai fim solicitați pentru a ne aduce contribuția în modernizarea statului, stat ce trebuie să se afle în slujba cetățeanului. Mulțumesc și pe această cale tuturor celor care s-au implicat în buna derulare a proiectului nostru”, a declarat Romeo Sârca, managerul proiectului „SPO – Performanță și Calitate în Servicii”.

Detalii despre proiectul „SPO –Performanță și Calitate în Servicii” puteţi găsi pe http://www.spotransilvania.ro.

Manager proiect SPO Romeo Constantin Sârca

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *