,,Portrete din cioburi” de Ligia Seman – un roman complex despre existenţă

În ,,Portrete din cioburi” Ligia Seman reia teme din cărţile sale precedente şi compune un roman arborescent, în două volume. Cartea sa este o analiză a eşecului şi triumfului în dragoste, o poveste despre convertirea la Dumnezeu, o istorie de familie, dar şi fresca unei lumi, a societăţii româneşti de dinainte şi după momentul Decembrie 1989. În construcţia sa, romanul “Portrete din cioburi” îmbină componente de roman creştin, roman de dragoste, de moravuri, politic, etc. Romanul poate fi privit şi drept unul intelectual.

Ligia Seman şi lumea din romanele sale

Ligia Seman este o prozatoare românã creºtinã de valoare. Ligia debuteazã  în anul 1995 cu romanul “Funiile dragostei”, urmat de “Handicapul conºtiinþei” (1999), “Tragedie ºi triumf” (2004) ºi  “ Domnind peste împrejurãrile vieþii” (2006) – ultima, un volum de eseuri cu adresabilitate femininã, îmbinate cu psihoterapie, propunând soluþii biblice. Primele douã cãrþi menþionate prezintã pe lângã experienþa creºtinã a personajelor, ºi o poveste de iubire bine conturatã, ce aduce un plus de umanitate ºi dã o notã romanticã naraþiunii.

„Dincolo de experienţa umană limitată este divinitatea”

„Dincolo de experienţa umană limitată este divinitatea”, afirma cândva, scriitoarea. Acest adevăr este exploatat şi în „Portrete din cioburi”. Aici, Ligia Seman ne demonstrează cu talent că în labirintul ameninţător şi plin de tentaţii înşelătoare al lumii, a rămâne de partea binelui, adevărului şi purităţii reprezintă un act plin de eroism, un test al credinţei şi loialităţii faţă de Dumnezeu. Atât la vârsta adolescenţei cât şi a maturităţii, spiritul de compromis ne încearcă continuu, oferindu-ne ocazii de realizare materială, dar sacrificând idealurile înalte ale curăţiei de suflet, de caracter.

O istorie de viaţă

Una din temele romanului  “Portrete din cioburi” ar putea fi atingerea fericirii prin iubire. Pe parcursul acţiunii, Gabriel, fiul lui Emil, ajunge să repete istoria de viaţă a tatălui său. Povestea se repetă cu cele două iubiri ale sale, Stela şi Isa. Autoarea pune foarte mult accent pe aceste idile, încadrându-le perfect în conjuncturi socio-politice specifice. Experienţa trăită de Gabriel cu Stela şi Isa ne arată latura realistă a eroului, însă pe cea şi sentimentală. Aceste relaţii îi determină lui Gabriel, destinul. Iată cum descrie autoarea lupta interioară a lui Gabriel, alături de Isa. „Când opiul trupului nu mai acţiona, în tot mai multe seri, în urma unei beţii a cărnii, Gabriel, obosit şi nervos, răsuflând lângă ea în întunericul dormitorului – îi scăpa printre degete. Trupul îi era lungit lângă ea, dar sufletul lui se îndepărta de ea, se întorcea mereu spre obsesia lui fixă, spre familia ce o părăsise. Stătea nemişcat şi ea la început credea că doarme, dar apoi a înţeles că ochii lui erau deschişi şi realiza la ce se gândeşte el. Era  chinuitor gândul că poate nu va mai putea face nimic să-l păstreze.”

În căutarea sensului propriei existenţe

Personajele principale, Emil ºi Gabriel, tatã ºi fiu, vor afla în cele din urmã, prin intermediul experienþelor trãite, sensul propriei existenþe, dar ºi sensul existenþei lui Dumnezeu. Din cauza acestor experienþe, inclusiv cele amoroase, cei doi îºi vor schimba, pe mãsurã ce trece timpul, concepþia despre viaþã, familie ºi Divinitate. Emil ºi Gabriel sunt personaje complexe ºi ocupã poziþii înalte în societate. Cei doi sunt capabili de trãiri interioare profunde, devastatoare. Gabriel este tipul omului filosof, comtemplativ, un intelectual. “Aluziile lui Goricã la faptul cã Gabriel e natural înzestrat pentru a urca în vârful piramidei, urmând pilda tatãlui sãu, care în timpul studenþiei fusese secretar al Uniunii Tineretului Comunist, mult timp iscarã în sufletul bãiatului sentimente ºi gânduri contradictorii.”

Credinţa în Dumnezeu, singura forţă pentru supravieţuire

Gabriel, tipul de intelectual care încearcă să se autodepăşească, trăieşte într-o realitate crudă.  “Dorinţa uriaşă din interiorul lui de a-şi depăşi propria condiţie, de a se ridica deasupra oamenilor obişnuiţi, se lupta cu aversiunea faţă de armele care îi erau oferite – fuziunea cu teoriile materialismului dialectic. Nu putea accepta această filosofie în primul rând pentru că ea reprezenta fundaţia pe care se clădise viaţa tatălui său. Eşecul acestei vieţi îi adusese atâta suferinţă şi frustrare, încât se ferea de orice ar putea prevesti o istorie asemănătoare. În al doilea rând, politica bazată pe această filosofie excludea credinţa în Dumnezeu, despre care el nu ştia prea multe, dar care fusese totuşi singura forţă ce o ajutase pe mama lui să supravieţuiască şi să vadă un sens în tot ce îndurase.”

Moravurile unei societăţi

Romanul Ligiei Seman  “Portrete din cioburi” poate fi considerat şi un roman politic. În paginile cărţii, autoarea evocă societatea socialistă vazută prin ochii unor intelectuali, tată şi fiu, Emil şi Gabriel. Autoarea prezintă moravurile acestei societăţi, falsitatea regimului politic. Însă niciodată nu s-a putut inventa o cale sigură de adormire a conştiinţei atunci când ai avut ocazia să cunoşti chemarea Cuvântului divin. Nu există nici linişte şi nici odihnă pentru cei care aleg să lase deoparte frumuseţea inocenţei de copil al lui Dumnezeu pentru plăcerile şi realizările de o clipă ale compromisului şi păcatului. Nimic nu se compară cu o conştiinţă curată faţă de sine şi faţă de ceea ce este bine şi drept, fiindcă indiferent cât de mult suntem minţiţi de societatea în mijlocul căreia trăim, totuşi Dumnezeu există şi noi am fost creaţi pentru El.

„O stea veşnică pe firmamentul Universului”

Tema iubirii de Dumnezeu este omniprezentã în carte, în roman, ea înglobându-le pe cele amintite mai sus. Iubirea, dragostea de Dumnezeu este singurul lucru care îl þine în viaþã pe Gabriel. Ea a fost singura care i-a menþinut aprinsã flacãra vieþii. El nu a încetat niciodatã sã creadã în Dumnezeu, indiferent de circumstanþe ºi asta l-a definit ca om. Chiar dragostea sa pentru soþie se circumscrie ºi se realizeazã ca urmare a dragostei pentru Creator. „Dragostea profundã dintre un bãrbat ºi o femeie, cu siguranþã sunt simbolul  Celei mai mari opere de Iubire ºi Rãscumpãrare, iar reflectarea acestei iubiri în vieþile celor din jur o stea veºnicã pe firmamentul Universului, deosebitã de orice altã stea a lumii acesteia.” În roman, dialogul are un rol foarte bine determinat si foarte important. Autoarea se face uºor înþeleasã ºi exprimã totul în fraze simple, pe un ton familiar. La fel ca ºi în celelalte romane, ºi în “Portrete din cioburi” stilul Ligiei Seman este clar ºi concis. Un alt lucru care o apropie pe autoare de cititorii sãi este tonul degajat pe care acesta îl foloseºte. Limbajul utilizat demonstreazã cã Ligia Seman este o bunã observatoare a realitãþii. Concluzia care se desprinde din romanul “Portrete din cioburi” este cã nici negura comunismului, nici tentaþiile bunurilor lumeºti nu pot sã stingã dorinþa dupã Dumnezeu ce ia naºtere atunci când ajungi sã cunoºti Cuvântul Sãu. Preþul compromisului este amar ºi plin de suferinþã, o cãrare ce te aruncã în abisul disperãrii fãrã întoarcere. Totuºi, farmecul iubirii divine se revarsã pe drumul celui ce ajunge sã învingã, chiar ºi în urma multor greºeli, amãgirile unei lumi lipsite de repere morale autentice.