
La data de 08.07.2015, procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj au dispus trimiterea în judecată a inculpatului
Sălăjean Teodor, pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prevăzută şi pedepsită de art. 9 alin. 1 lit. b din Legea 241/2005 rep. cu aplic. art. 35 alin. 1 C.p. şi art. 5 alin. 1 C.p.
În fapt s-a reţinut că, în perioada 26.07.2011 – 21.03.2013, în mod repetat, în baza aceleaşi rezoluţii infracţionale unice, nu a înregistrat şi declarat organelor fiscale veniturile obţinute ca urmare a executării de lucrări în construcţii pentru persoanele juridice S.C. Lotus SRL, S.C. Dhyana House SRL, S.C. Trava SRL şi S.C. Profesional Management SRL şi persoanele fizice Vulpe Ana, Torba Dorin, Lorincz Csaba şi Tokacs Aurica, lucrări pentru care a emis un număr de 31 facturi, în valoare totală de 482.410, modalitate prin care a cauzat un prejudiciu total în cuantum de 156.335 lei, din care 62.110 lei reprezintă impozitul pe venit datorat şi neachitat şi 94.225 lei TVA datorat şi neachitat.
Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale şi sesizarea instanţei este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.