AU DAT AMENZI PESTE 150 000 LEI

Marius si Gheorghe au fost prinsi de politisti
21 iulie 2015
9 PERSOANE VICTIME IN ACCIDENTE
21 iulie 2015

AU DAT AMENZI PESTE 150 000 LEI

Poliţiştii sălăjeni au organizat şi desfăşurat, în perioada 17-19 iulie a.c., zeci de acţiuni punctuale şi în sistem integrat, pentru

prevenirea şi combaterea fenomenului infracţional, în special în domeniul unităţilor de alimentaţie publică, recreative (cluburi, discoteci, baruri), în centrele comerciale agro-alimentare (pieţe, târguri, oboare), circulaţiei rutiere.

 

 

Astfel, cele trei zile, poliţişti din structurile de investigarea criminalităţii economice, ordine publică, rutieră, investigaţii criminale, transporturi au organizat peste 33 de acţiuni şi au participat la 160 de controale în pieţe, târguri şi baruri.

 

În urma acestor activităţi, au constatat 29 de infracţiuni (9 economico-financiare, 3 contra siguranţei pe drumurile publice, 11 de natură judiciară şi 6 de altă natură) şi au aplicat 629 sancţiuni contravenţionale (26 la Legea nr. 12/1990, 65 la Legea nr. 61/1991, 492 la codul rutier, 40 la alte acte normative). Valoarea bunurilor indisponibilizate se ridică la 16.800 lei, iar a celor confiscate la 23.645 lei. Amenzile aplicate au fost în cuantum de 154.090 lei. Pentru încălcarea codului rurier, poliţiştii au reţinut 19 permise de conducere (2  – alcool, 7 – viteză, 10 – alte nereguli) şi au retras 2 certificate de înmatriculare, până la remediarea deficienţelor constatate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *