În acest an, în seria de conferințe și lecturi publice organizate de Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj (cu sprijinul scriitorului Flavius Lucăcel și al celorlalți parteneri și colaboratori ai instituției) au citit/conferențiat la Jibou Mircea Petean, Florin și Dina Horvath, Oliv Mircea, iar la Zalău Ştefan Baghiu, Szántai János, Ruxandra Ceserean, Rodica Marian, Ion Scorobete, Radu Vancu, Ion Mureșan, Olimpiu Nușfelean, George Vulturescu, Vasile Dan, Ioan Matiuț, Vasile George Dâncu, Ioan Pintea. În partea a doua a anului, în seria de conferințe „Glasul Biserii în cetate”, organizată de Episcopia Sălajului în colaborare cu Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj, au conferențiat în Sala „Dialoguri europene” PS Petroniu, episcopul Sălajului și pr. prof. univ. dr. Ioan Chirilă, președintele Senatului Universității „Babeș – Bolyai” din Cluj – Napoca.
Regizor de teatru, scriitor şi eseist, Mihai Măniuţiu a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L.Caragiale” din Bucureşti în 1978. A montat în teatre importante din România şi din străinătate (Belgia, Marea Britanie, Turcia, SUA), creaţiile sale primind numeroase premii pentru Cea Mai Bună Regie, Originalitate şi Cel Mai Bun Spectacol al Anului. A realizat peste o sută de spectacole. În prezent, este director general al Teatrului Național din Cluj, profesor la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj și Distinguished Professor la University of California, Irvine.
Ca scriitor, a publicat trei volume de poeme: În Balkanya, eu și ceilalți demoni (bybliotek, 2011), Până una-alta (bybliotek, 2012), Vertij (Charmides, 2014) și mai multe volume de povestiri cu tentă onirică şi fantastică: Un zeu aproape muritor (Dacia, 1982), Istorii pe care n-am să le scriu (Allfa, Bucureşti, 1998), Omphalos (Idea Design & Print, Cluj, 2001). În anul 2011 a publicat, la Editura bybliotek, volumul de povestiri Opiniile unui călător nedemn de încredere, iar în 2015 i-a apărut, la Editura Humanitas, romanul Aventurile hingherului în Balkanya. Dintre eseurile sale teatrale amintim: Redescoperirea actorului (Meridiane, Bucureşti, 1985), Cercul de aur (Meridiane, Bucureşti, 1989) şi Despre mască şi iluzie (Humanitas, Bucureşti, 2007).
Creaţiei sale literare și teatrale i-au fost dedicate volumul Dansând pe ruine de Dan C. Mihăilescu (2006), cartea de comentarii critice semnată de Mircea Morariu – Mihai Măniuţiu. Ipostaze esenţiale ( 2008) – şi trei albume monografice: Trilogia Dublului (1997), MĂNIUŢIU. Imagini de spectacol de Cipriana Petre-Mateescu (2002), Mihai Măniuţiu. Spaţiul cameleonic de Cristina Modreanu (2010).