


scrisă la Limba şi literatura română. S-au înscris, la această probă, 2.332 elevi, au fost prezenţi 2.186 şi au lipsit 146 elevi. Mâine, 23 februarie 2016, se va desfăşura proba scrisă la Matematică.
Menţionăm că, în perioada 22 – 29 februarie 2016, inspectorii şcolari verifică unităţile de învăţământ, în cadrul unei inspecţii tematice, Organizarea activităţii manageriale şi didactice din semestrul al II-lea, anul şcolar 2015-2016. Printre obiectivele pe care şi le-au propus inspectorii şcolari se numără şi monitorizarea modului în care directorii unităţilor de învăţământ organizează şi desfăşoară Simularea Evaluării Naţionale (respectiv, se verifică dacă sunt asigurate toate condiţiile de examen; de la aşezarea elevilor în ordine alfabetică în săli, până la supravegherea audio şi video a sălilor în care elevii susţin probele, a sălilor în care se descarcă şi multiplică subiectele, precum şi a sălilor în care se preiau, se evaluează şi se depozitează lucrările).