


pentru săvârşirea infracţiunilor de fals intelectual şi uz de fals, fapte prevăzute de art. 289 alin.1 C.p. 1969 şi art. 291 C.p. cu aplicarea art. 33 alin. 1 lit. a C.p. 1969 şi art. 5 C.p., constând în aceea că în exercitarea atribuţiilor de serviciu, de angajat în cadrul Regiei Naţionale a Pădurilor Romsilva – Direcţia Silvică Sălaj – Ocolul Silvic Zalău a întocmit procesul-verbal de constatare a infracţiunii silvice cu nr. 0000081 din data de 21.11.2013, prin care a atestat în mod nereal, că numitul Santamarian Adrian a sustras un număr de 26 arbori, producând un prejudiciu de 10.005,588 lei, de asemenea, ulterior întocmirii în fals a procesului-verbal de constatare a infracţiunii silvice, a înaintat acest înscris oficial Direcţiei Silvice Sălaj, în vederea sesizării organelor de cercetare penală, în scopul sustragerii de la plata prejudiciului stabilit în urma controlului efectuat în cantonul în care acesta îşi desfăşura activitatea;