INSPECTOR DE LA MEDIU RETINUT DE PROCURORI
30 martie 2016
EXCLUSIV! Masina de la Eon Gaz implicata in accident
1 aprilie 2016

JUDECATORUL A FOST SANCTIONAT

În şedinţa de 30 martie 2016, Secţia pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii a admis în parte

acţiunea disciplinară formulată de Inspecţia Judiciară împotriva domnului Dumitrescu Dumitru Paul, judecător în cadrul Judecătoriei Târgu Mureş.

 

 

În temeiul prevederilor art. 100 lit. a) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, Secţia a aplicat domnului judecător sancţiunea disciplinară constând în “avertisment”, pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzută de art. 99 lit. h) teza I-a şi teza  a II-a din acelaşi act normativ, constând în „nerespectarea în mod repetat şi din motive imputabile a dispoziţiilor legale privitoare la soluţionarea cu celeritate a cauzelor ori întârzierea repetată în efectuarea lucrărilor, din motive imputabile“.

Inspecţia Judiciară a reţinut că judecătorul a depăşit cu până la 220 de zile termenul legal de redactare a unor hotărâri penale şi a amânat în mod repetat pronunţarea, urmată de repunerea cauzelor pe rol.

 

Hotărârea secţiei va cuprinde, alături de alte elemente prevăzute de lege, descrierea faptei pentru care s-a aplicat sancţiunea disciplinară menţionată, urmând a fi redactată şi publicată pe site-ul Consiliului www.csm1909.ro în termen de 20 de zile de la pronunţare.

Aceasta poate fi atacată cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare, la Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

 

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *