

Joi,21 aprilie 2016, la Școala Gimnazială nr.1 Letca, s-au desfășurat acțivități în cadrul parteneriatului” Să descoperim un colț de țară “.Elevii claselor I și a IV-a de la Școala Gimnazială din Letca alături de clasa a VII-a C de la Școala Gimnazială “ Avram Iancu” Dej,județul Cluj au pornit în căutarea informațiilor despre trecutul istoric al comunei și surprinderea prezentului rural. Scopul parteneriatului – desfășurarea cât mai multor activități ,astfel încât elevii participanți să deprindă specificul istoric și geografic al celor două regiuni.Activitățile de joi vin în continuarea momentului de luni ,când elevii din Letca au descoperit farmecul târgușorului dejean de odinioară, călăuziți de colegii lor mai mari.
Acțiunea s-a desfășurat sub îndrumarea doamnei director Lazar Roxana de la Școala Gimnazială nr.1 Letca și a domnilor directori Herineanu Luiza Daniela și Giurgiu Gheorghe de la Școala Gimnazială” Avram Iancu „Dej.Elevii claselor I și a IV-a din Letca, au fost îndrumați de doamna învățătoare Ciule Iulia , iar elevii clasei a VII-a C din Dej de doamna dirigintă Rafa Diana.Elevii au consolidat prieteniile legate în cadrul vizitei de la Dej,au acumulat informații despre trecutul istoric și prezentul comunei, au descoperit aspecte legate de viața la țară. Evaluarea s-a realizat prin confecționarea unor planșe comune de prezentare a activității și expunerea lor, prin colectarea de impresii de la participanți .Se va realizarea un mic jurnal de călătorie.
Dorința de continuare a acestui parteneriat,din partea elevilor, ne confirmă faptul că activitatea și-a atins obiectivele și impactul a fost unul pozitiv.
Aducem pe acestă cale mulțumiri domnului inginer Borna Alexandru,șeful unității miniere Cariera Valea Șesului Băbeni –Cuciulat de la SC. RESIDO TRADE SRL BACIU,domnului inginer Borna Mihai șef brigadă minieră care ne-au împărtășit din vasta experiență, reprezentanților Primăriei Letca,care au pus la dispoziție material monografic,preotului paroh Stanciu Gheorghe care a facilitat vizitarea bisericii monument istoric „Sfânta Maria ”.