

Poliţie Judeţean Sălaj în parteneriat cu Fundaţia Collegium XXI, în cadrul programului Şcoala altfel: Să ştii mai multe, să fii mai bun.
Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale, cu atribuţii în domeniul protejării patrimoniului cultural naţional, le-au prezentat elevilor din clasele VIII – XII de la Colegiul Tehnic “Alesandru Papiu Ilarian”, Liceul Tehnologic “Voievodul Gelu” și Şcoala Gimnazială “Mihai Eminescu” Zalău informaţii referitoare la semnificaţia patrimoniului cultural naţional, accentuând importanţa şi rolul pe care acesta îl are în identitatea poporului român.
Pentru a înţelege pe deplin acest domeniu, elevilor le-au fost prezentate o parte din atribuţiile şi activităţile pe care le întreprind poliţiştii pentru protejarea patrimoniului cultural naţional. Astfel, cei prezenți, au aflat că poliţiştii desfăşoară activităţi de control care urmăresc respectarea normelor legale, activităţi de cercetare a cauzelor şi a faptelor penale care constituie infracţiuni ce aduc atingere patrimoniului cultural naţional, întreprind măsuri pentru identificarea persoanelor predispuse la săvârşirea faptelor penale precum şi pentru recuperarea unor astfel de bunuri furate.