Barou Ioan a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu

PENSIUNEA VILA VLAD LOVITA DE FULGER
16 iunie 2016
Candidat la primarie trimis în judecată pentru coruperea alegătorilor
16 iunie 2016

Barou Ioan a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu

Procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj, în perioada 13.06.2016 –

16.06.2016, au soluţionat prin rechizitoriu dosarul, respectiv:

 

 

– în dosarul nr. 125/P/2015, prin rechizitoriul din data de 13.06.2016, inculpatul Barou Ioan a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 alin.1 C.p. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C.p.

În fapt s-a reţinut că, în calitate de primar al comunei Bocşa, în perioada 2009-2011, a contractat şi a achitat servicii de proiectare (proiect şi studiu de fezabilitate), pentru implementarea proiectului “Amenajare parc nou „Simion Bărnuţiu Bocşa”, cu încălcarea prevederilor legale, fiind depăşită valoarea cheltuielilor privind elaborarea studiului de fezabilitate şi elaborarea proiectului tehnic, plăţile efectuate fără bază legală fiind în sumă de 49.600 lei, actele neîndeplinite sau îndeplinite defectuos, fiind următoarele:

– contractul numărul 124 din 10.08.2009, încheiat între UATC Bocşa şi Biroul Individual de Arhitectură Sachelarescu Zamfir, nu figurează înregistrat la Primăria Bocşa;

au fost încheiate două contracte între UATC Bocşa, reprezentată de inculpatul Barou Ioan, şi Biroul Individual de Arhitectură Sachelarescu Zamfir, ambele cu acelaşi număr şi aceeaşi dată, respectiv, numărul 124 din 10.08.2009, însă cu clauze diferite.

În nici unul dintre cele două contracte nu se face referire la înlocuirea unuia cu altul şi nici nu există acte adiţionale sau alte înscrisuri încheiate între părţile contractante prin care acestea să convină la rezilierea, denunţarea unilaterală sau bilaterală a vreunuia din cele două contracte, astfel că acestea sunt opozabile părţilor semnatare, părţi care sunt aceleaşi în ambele contracte.

Valoarea contractelor este aceeaşi deşi în unul dintre contracte obiectul  contractului este „Studiu de Fezabilitate şi Proiect Tehnic” iar în celălalt,  contract, obiectul contractului este doar faza „Studiu de Fezabilitate” pentru „Amenajare parc „Simion Bărnuţiu” Bocşa, nr. 103”;

– au fost încheiate două contracte de prestări servicii cu Biroul Individual de Arhitectură Sachelarescu Zamfir, având numărul 124/10.08.2009 fără ca achiziţiile publice să fie aprobate în prealabil de organul deliberativ (care este Consiliul local) şi fără a fi asigurate fonduri corespunzătoare în bugetul local;

– deşi exista un contract atât pentru studiu de fezabilitate cât şi pentru proiectul tehnic, pentru realizarea proiectului tehnic a mai fost încheiat Contractul de prestări servicii-proiectare şi inginerie nr. 24/18.03.2011 cu SC Mega Proiect CH Bucureşti având ca obiect „Elaborarea documentaţiei tehnice necesare realizării investiţiei din cadrul Programului naţional de îmbunătăţire a calităţii mediului, prin realizarea de spaţii verzi – faza Proiect tehnic şi Caiet de sarcini pentru „Amenajare parc nou „Simion Bărnuţiu” Bocşa, nr. 103” în comuna Bocşa, judeţul Sălaj, iar preţul stabilit şi plătit fiind de 49.600 lei;

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *