


prilejuite de sărbători religioase (Sf. Petru și Pavel, Adormirea Maicii Domnului), cultural-artistice şi sportive, inclusiv în aer liber, cu participarea unui public numeros şi un aflux important de persoane spre localităţile şi zonele turistice şi de agrement.
De asemenea, în această perioadă, elevii şi studenţii vor susţine examene precum Examenul Naţional de Bacalaureat pentru absolvenţii învăţământului liceal (sesiunea iunie-iulie 30.05-16.07.2016 şi sesiunea august-septembrie 18.07-01.09.2016), respectiv Evaluarea Naţională pentru absolvenţii claselor a VIII-a (15.06-05.07.2016).
Totodată, în perioada sezonului estival, majoritatea cetățenilor români care lucrează în străinătate se întorc în țară pentru a-și petrece concediul de odihnă, urmând a părăsi teritoriul naţional, la sfârşitul lunii august.
Astfel, în perioada 15 iunie-15 septembrie a.c., toate structurile operative vor acţiona prin activităţi specifice pentru asigurarea unui climat corespunzător de ordine şi siguranţă publică şi apărarea patrimoniului public şi privat în localităţile urbane şi rurale, în special în staţiunile turistice şi zonele de agrement.
În acest sens, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj vor amplifica relaţiile de colaborare şi cooperare cu celelalte instituţii cu atribuţii în domeniu, pentru creşterea capacităţii de acţiune, în vederea realizării unor dispozitive eficiente.
Astfel, în perioada 15-23 iunie 2016, polițiștii au intervenit la 147 de sesizări primite de la cetățeni, dintre acestea, 95 fiind apeluri prin intermediul Sistemului Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112.
În perioada analizată, au fost sesizate 80 de infracțiuni, dintre acestea zece au fost la regimul siguranței rutiere, 36 contra patrimoniului, iar 34 au constituit alte fapte.
De asemenea, poliţiştii au aplicat 1073 contravenţii, din care 872 pentru încălcarea codului rutier. Valoarea totală a amenzilor aplicate este de 213864 lei.
Au fost reţinute, în vederea suspendării dreptului de a conduce, 37 permise de conducere (șapte pentru alcool, 14 pentru viteză şi 16 pentru alte abateri), iar pentru defecţiuni tehnice constatate la autovehiculele oprite în trafic, poliţiştii au retras 16 certificate de înmatriculare.