

Luca Vladimir, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, asimilat faptelor de corupţie, faptă prevăzută de art. 297 alin. 1 C.p., raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C.p.,
Crişan Morica, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu, prev. de art. 48 alin. 1 C.p., raportat la art. 297 alin. 1 C.p., raportat la art. 132 din Legea nr.78/2000, cu aplicarea art. 5 C.p.,
Pop Constantin, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu, prev. de art. 48 alin. 1 C.p., raportat la art. 297 alin. 1 C.p., raportat la art. 132 din Legea nr.78/2000, cu aplicarea art. 5 C.p.,
În fapt s-a reţinut că inculpatul Luca Vladimir, în calitate de funcţionar public în cadrul Primăriei Crişeni, şi-a îndeplinit sarcinile de serviciu cu încălcarea dispoziţiilor legale, respectiv fără a efectua verificări, a propus spre extindere o suprafaţă întabulată, situată pe raza loc. Crişeni, fără ca aceasta să se regăsească în Titlul de Proprietate. Documentele astfel întocmite au fost prezentate Primăriei Crişeni obţinându-se o adeverinţă în vederea întabulării. În acest mod, s-a procurat un folos necuvenit pentru inculpata Crişan Morica, constând în împroprietărirea în mod nelegal cu o suprafaţă de 159 mp. Adeverinţa mai sus menţionată a fost folosită ulterior la OCPI Sălaj pentru admiterea cererii de înscriere în Cartea Funciară a suprafeţei mărite, fapt ce a produs o pagubă persoanei vătămate Mihuţ Augustin, constând în deposedarea din punct de vedere juridic de un teren în suprafaţă de 159 mp.
În activitatea infracţională inculpatul a fost ajutat de inculpaţii Crişan Morica şi Pop Constantin în sarcina cărora a fost reţinută infracţiunea de complicitate la abuz în serviciu.
Dosarul a fost trimis spre competentă soluţionare, Judecătoriei Zalău.