


Varga Constantin a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de vătămare corporală din culpă, conducere pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere şi părăsirea locului accidentului, fapte prev. şi ped. de art. 196 alin. 1 şi 3 C.p., art. 335 alin. 1 C.p., art. 338 alin. 1 C.p., totul cu aplicarea art. 38 alin. 1 C.p.
Probatoriul administrat în cauză pe parcursul urmăririi penale a relevat faptul că în data de 21.09.2015 inculpatul a condus fără a poseda permis de conducere, autoturismul proprietate personală, marca VW SHARAN, cu nr. de înmatriculare 9587-CGF pe raza localităţii Crasna, iar în timpul manevrei de depăşire a unei biciclete condusă de către persoana vătămată Solyom Nora, nu a păstrat distanţa laterală suficientă faţă de bicicletă şi a acroşat-o pe persoana vătămată cu oglinda retrovizoare, după care a părăsit locul accidentului fără încuviinţarea poliţiei. În urma accidentului persoana vătămată a suferit leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare 41-42 zile de îngrijiri medicale.
Dosarul a fost trimis spre competentă soluţionare, Judecătoriei Şimleu Silvaniei.