Două noi cărți la Editura Caiete Silvane: antologia „Primăvara Poeziei XVII” și Thököly Vajk, Ráncok a reményhez
(Ridurile speranței)
Festivalul „Primăvara Poeziei” – XVII
Festivalul „Primăvara Poeziei” ‒ ajuns, în acest an, la cea de-a XVII-a ediţie ‒ rămâne, peste ani, cea mai importantă manifestare culturală româno-maghiară din judeţul Sălaj. E şi acesta un semn că Poezia nu e doar un gen literar multimilenar, ci şi un prilej, de mare actualitate, pentru apropierea spiritelor, dincolo de graniţe, naţii şi religii.
Îi felicit pe toţi cei care – şi în 2017 – sunt parte a proiectului nostru, cu încrederea că acest festival va deveni, nu peste mult timp, unul de importanţă regională. Implicarea unei firme de top din judeţul Sălaj, TenarisSilcotub, poate fi încă un argument pentru continuarea şi dezvoltarea acestui demers cultural.
Daniel Săuca,
Manager – Centrul de Culură şi Artă al Judeţului Sălaj
Despre antologia „Primăvara Poeziei”
Pentru antologia din acest an, care marchează a XVII-a ediţie a Festivalului internaţional Primăvara Poeziei ‒ A Költészet Tavasza, au fost invitaţi să publice, pe tema Iubirii (sub posibilele ei nuanţe, mai mult sau mai puţin explicite), douăzeci de poeţi, zece români şi zece maghiari; îi transcriem în ordine alfabetică: Baka Györgyi, Demény Péter, Devecseri Zoltán, Andrei Dósa, Fekete Vince, Halmosi Sándor, Daniel Hoblea, Jász Attila, Kaiser László, Kiss Lehel, Claudiu Komartin, Lövétei Lázár László, Marcel Lucaciu, Alice Valeria Micu, Viorel Mureşan, Oláh András, Cosmin Perţa, Ion Piţoiu-Dragomir, Silvia Bodea Sălăjan, Daniel Săuca.
Traducerile CV-urilor şi creaţiilor poeţilor din această antologie au fost realizate de: Dósa Andrei (Halmosi Sándor, Kaiser László, Kiss Lehel, Oláh András); Kocsis Francisko (Demény Péter, Fekete Vince, Jász Attila, Lövétei Lázár László); Demény Péter (Baka Györgyi, Devecseri Zoltán, Cosmin Perţa, Silvia Bodea Sălăjan); Lövétei Lázár László (Viorel Mureşan, Ion Piţoiu-Dragomir, Daniel Săuca); Halmosi Sándor (Andrei Dósa, Daniel Hoblea, Claudiu Komartin, Marcel Lucaciu, Alice Valeria Micu).
Thököly Vajk, Ráncok a reményhez (Ridurile speranței), Editura Caiete Silvane, Colecția „Poesis”, Zalău, 2017.
Din prefața volumului: „Persoana care scrie poezii este înzestrată cu o capacitate pozitivă. Poeziile sunt oglinda sufletului, de aceea sinceritatea persoanei este reflectată, negru pe alb, ori prin culorile deosebite ale curcubeului, pentru cititori…
Thököly Vajk și-a scris gândurile și trăirile din viața de zi cu zi… Este încântat de meleagurile Ardealului pitoresc. Rugăciunile rostite de el se leagă de acest loc.
Prin poeziile lui avem o cale de acces la cunoașterea unui suflet nobil și credincios. Figurile de stil folosite ne dau fiori. Sinceritatea imaginilor este uluitoare. Sunt poezii empatice, care exprimă sentimentele și gândurile cititorului. De aceea, vă recomand spre lectură acest volum de poezii, care, prin cuvinte și litere, pictează culorile inimii” (Szőnyi Levente).
Ambele cărți vor fi lansate în cadrul celei de-a XVII-a ediții a Festivalului internațional „Primăvara Poeziei”.
Consiliul Judeţean Sălaj
Centrul de Cultură şi Artă al Judeţului Sălaj
Inspectoratul Şcolar Judeţean Sălaj
Asociaţia Recitatorilor Maghiari
UDMR Sălaj
ORGANIZEAZĂ
Festivalul internaţional Primăvara Poeziei – A Költészet Tavasza,
ediţia a XVII-a, Zalău, 4-6 mai 2017
Programul festivalului:
Joi, 4 mai 2017
Orele 10-11: lecturi publice ale scriitorilor maghiari prezenți la festival, la Liceul Pedagogic „Gheorghe Șincai”, Liceul Reformat „Wesslenyi” și Colegiul Național „Silvania” din Zalău;
În sala „Dialoguri europene” a Centrului de Cultură și Artă al Județului Sălaj:
‒ ora 16: Masă rotundă, cu public, a scriitorilor români și maghiari, pe tema „Traducerea: meșteșug și empatie”. Participă: Visky András, Ioan Groșan, Lakatos Mihály, Halmosi Sándor, Daniel Săuca; moderator: Demény Péter.
‒ ora 18: Atelier de lucru al scriitorilor români și maghiari, pe tema cunoașterii reciproce a celor două culturi, română și maghiară.
Vineri, 5 mai 2017
Ora 9: Concurs de recitare în limba maghiară, la Centrul de Cultură şi Artă al Judeţului Sălaj, Sala „Dialoguri europene”;
Ora 17: ‒ vernisajul expoziţiei artistului plastic Csóka László (Ungaria);
‒ lansare de carte: Ráncok a reményhez (Ridurile speranței), autor Thököly Vajk
(Editura Caiete Silvane, Zalău, 2017);
‒ lansarea antologiei bilingve Primăvara Poeziei XVII A Költészet Tavasza
(Editura Caiete Silvane, Zalău, 2017);
‒ întâlnirea şi recitalul poeţilor români şi maghiari.
Sâmbătă, 16 aprilie 2016
ora 9,30: Concurs judeţean de recitare din poezia românească, ediția a V-a (în Sala „Dialoguri europene” a Centrului de Cultură și Artă al Județului Sălaj).
Sponsor: TenarisSilcotub
Cu sprijinul: Revistei de cultură Hepehupa, Primăriei și Centrului de Cultură Sărmășag, al Liceului Pedagogic „Gheorghe Șincai”, Liceului Reformat „Wesslenyi” și Colegiului Național „Silvania” din Zalău.