Dacã as putea sã inventez vreun dispozitiv sau vreo aplicatie pe telefon, as miza pe un dispozitiv care atentioneazã

purtãtorul- utilzatorul cã este timpul sã iasã din zona de confort, sã scoatã puþin capul din sistem. Aº merge pe un ceas tip clepsidrã care bipãie zgomotos ºi în care nisipul se face roºu, doar pentru impresie artisticã.

Sistemul sau zona de confort nu trebuie vãzute ca pe niºte lucruri rele, atâta timp cât depinzi de ele într-un mod echilibrat ºi detaºat ºi ai mereu posibilitatea   de a alege   ºi de a testa ºi altceva.   Atunci când simþi cã nu mai ai aceastã capacitate de alegere, atunci zona de confort îþi devine propria închisoare care te limiteazã ºi nu te mai lasã sã explorezi ºi sã evoluezi.

Ca sã puteþi sã vã vizualizaþi mai uºor propriul sistem, gândiþi-vã la rutina zilnicã care se aplicã la toate aspectele din viaþa voastrã, începând de la modul tipic în care vã daþi jos din pat, felul cum vã spãlaþi pe dinþi, felul cum vã beþi cafeaua, mâncarea pe care o alegeþi sã o mâncaþi, pâna la felul în care faceþi dragoste sau vã certaþi cu persoana dragã sau cum vã alegeþi în final sã petreceþi timpul liber (aceleaºi emisiuni la TV, acelaºi FB rulat în tãcere sau pe muzicã, aceeaºi vizitã la mall etc).

Unde observaţi un „endless repetir”, acolo să ştiţi că este zona voastră de confort. Cum am zis si mai sus, nu este rău faptul că trăim cu ritualuri -este normal si economic din punct de vedere al energiei pe care o utilizăm în a realiza aceste acţiuni.

Problema este atunci când aceste ritualuri ne acapareazã toatã existenþa ºi nu mai devenim conºtienþi de plãcerea din spatele acþiunilor noastre ºi încetãm sã mai fim prezenþi la viaþã, ajungem sã fim una cu sistemul ºi nimic din jur nu mai reprezintã o opþiune viabilã, o ieºire din peisaj.

Sistemul, aşa cum am învăţat la şcoală şi în viaţa de zi cu zi, îţi oferă sentimentul de ordine, sentimentul de apartenenţă, de logică şi face ca lucrurile să se desfăşoare uşor, natural, de la sine. Nici nu vreau să desfinţez sistemul, este clar modul nostru de a supravieţui!

Însã, problema este când noi pierdem controlul ºi sistemul ajunge sã decidã pentru noi, pe toate palierele vieþii noastre. Poate, dacã am avea un sistem super evoluat (adicã, sã avem norocul sã ne fii reîncarnat în vreun Dalai Lama), atunci da, ar fi fain, pentru cã toate ritualurile noastre, de altfel evoluate s-ar repeta pe pilot automat ºi noi am putea fi cu uºurintã un model ºi un motor pentru ceilalþi. Dar, din pãcate, de multe ori nu este cazul ºi noi suntem datori sã învãþãm lecþiile de la viaþã ºi pas cu pas sã evoluãm.   De cele mai multe ori suntem pricopsiþi sã ne conducem viaþa ca marele Sisif,   trãind dupã un sistem cu multe breºe ºi inconsecvente ºi traume ºi durere, sistem care ne transformã într-un cobai care se învârte mereu ºi mereu în aceleaºi cercuri vicioase.

Vom mai vorbi cu altã ocazie despre cum se construieºte sistemul ºi zona de confort al fiecãruia. Cel mai important este cã trebuie sã îþi dai seama cã pierzând controlul asupra propriului sistem, ajungem sã funcþionãm pe pilot automat, chiar ºi în situaþiile speciale din viaþa noastrã, unde ar trebui sã fim prezenþi, conºtienþi ºi implicaþi cu tot sufletul.

Acest pilot automat care vã conduce fãrã a se mai sinchisi sã vã cearã permisiunea, se numeºte în termeni de specialite, suboconºtientul si se face simþit în viaþa noastrã în mai bine de 95% din timp. Încã o datã repet, nu este un lucru tragic acest fapt, însã veþi avea de suferit atunci când subconºtientul vostru are tendinþa sã ruleaze doar programe negative, non-eficiente ºi sabotoare. Degeaba ºtii ºi vrei sã te laºi de fumat, dacã acest lucru va fucþiona conºtient doar în 5% din timpul tãu, restul fiind la mâna subconºtientului care încã nu a fost informat cã ºi tu vrei sã te laºi de fumat:).

Fãrã sã îti dai seama, subconºtientul tãu ca sa te protejeze (eu îl vãd ca pe o mãtuºã bãgãcioasã care ºtie tot ºi îþi vrea binele) oferã o altã luminã, uºor deformatã evenimentelor din viaþa ta sau de multe ori le ascunde ca sã nu suferi, iar adultul din tine ruleazã în exterior un scenariu umbrit mult de breºele propriului sistem: fumez pentru cã am beneficii de pe urma viciului-clar o realitate deformatã.

Ca sã revin la articolul anterior cu sistemul ºcolar, problema sistemului ºi a zonei de confort este cã te fac sã crezi cã realitatea ta este cea adevãratã, cã nu existã ºi altceva, sau dacã vrei sã ieºi din sistem, rãspunsul imediat ºi automat va fi unul de durere. Astfel, se explicã ºi rezistenþa la schimbare, nevoia oricãrui sistem de a-ºi pãstra starea de homeostazie. Cã este vorba de o stare proastã – gen a cerºetorului din intersecþie /soþiei agresate de soþ sau cã este una uºor acceptabilã, mersul la un job care nu te încântã, toate sunt vãzute de propriul subconºtient ca stari de constanþã ºi echilibru ºi orice încercare de schimbare este pusã la pãmânt prin utilizare unei armate de rezistenþã.

Sistemul cautã echilibrul, chiar dacã echilibrul înseamnã de fapt o   realitate negativã-gen sãrãcie sau boalã, pentru cã la sistem primeazã nevoia de rutinã. De aici si cazurile multora dintre noi care refuzã evoluþia ºi schimbarea, este de fapt pilotul automat care nu vrea sã se destabilizeze. În privinþa evoluþiei sistemului de educaþie în România- pentru profesori este mai grea adaptarea decât pentru elevi. Majoritatea elevilor încã mai au libertatea de a nu rãmâne complet blocaþi în zona de confort, însã pentru adulþi, lucrurile sunt mai dificile ºi mai anevoioase, de aici ºi incapacitatea multor profesori de a înþelege noile vremuri ºi de a se adapta noilor realitãþi.

Vrem nu vrem, lucrurile evolueazã, cu voia noastrã sau fãrã voia noastrã, cu noi sau fãrã noi, realitatea lumii înconjurãtoare se schimbã. Este lupta noastrã sã învãþãm sã ne scoatem de pe pilot automat, ca sã putem avea ocazia sã mai respirãm din când în cînd, preferabil constant, aerul rece al evoluþiei.

Bring on the NEW in your life starting with the little things!