Europarlamentarul Daniel Buda și-a prezentat raportul de activitate

ACCIDENT! COPILUL A FOST LOVIT DE MASINA
25 august 2017
COLIZIUNE INTRE UN PASSAT SI AUDI
25 august 2017

Europarlamentarul Daniel Buda și-a prezentat raportul de activitate

Europarlamentarul Daniel Buda și-a prezentat raportul de activitate la finalul celor 3 ani de mandat în Parlamentul European!

La finalul celor 3 ani de mandat în Parlamentul European, vã invit pe cei interesați sã consultați o sintezã sau dacã vreți un raport al activitãții mele în calitate de membru al acestei instituții.

Pentru a face un prim pas spre dezvoltarea comunitãþilor, am dorit sã vin în sprijinul tuturor celor interesaþi cu o serie de informaþii referitoare la oportunitãțile de finanțare a proiectelor din fondurile alocate direct de la Bruxelles pentru exercițiul financiar 2014-2020. În acest sens, am reeditat un material informativ pe care îl anexez raportului meu de activitate în detaliu, în care se regãsesc expuse pe larg mecanisme și proceduri inițiate de Comisia Europeanã pentru absorbția de fonduri direct de la UE pentru organismele publice, pentru fermieri, pentru IMM-uri, ONG-uri și alți beneficiari, precum și sumele defalcate pe fiecare axã. Broșura cuprinde o serie de informații care sunt convins cã pot rãspunde nevoilor de finanțare a unor proiecte din comunitãțile locale din România.

În această perioadă, în calitate de europarlamentar, membru al Comisiilor de Agricultură şi Dezvoltare Rurală, Afaceri Juridice și Dezvoltare Regională, am participat la tot ceea ce presupune activitatea acestor comisii, venind cu o serie de propuneri care să ușureze traiul de zi cu zi al cetățeanului european în general și al cetățeanului român în special.

Am încercat și sper cã am reușit sã vã arãt permanent, într-un mod cât mai transparent, toate inițiativele mele. Doresc sã vã mulțumesc tuturor pentru toatã încrederea acordatã, pentru cã ați avut rãbdarea sã îmi urmãriți activitatea și sã reacționați ori de câte ori ați avut sugestii sau probleme de semnalat.

Vã asigur încã o datã de toatã deschiderea și încrederea mea în parteneriatul cu dumneavoastrã, fiind convins cã doar împreunã vom putea reuși sã ne facem viața mai bunã, sã reprezint cât mai bine România în Parlamentul European și sã ne apãrãm drepturile în Europa.

 

-Sinteza activitãții în cifre pentru perioada 2014-2017-

Membru în comisiile PE:

Ø Membru în trei comisii, respectiv:

Comisia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (AGRI)

Comisia pentru Dezvoltare Regională (REGI)

Comisia pentru Afaceri Juridice (JURI)

 

Activitate potrivit prestigiosului site mepranking.eu, care contabilizează activitatea europarlamentarilor:

Ø Locul 1 din cei 12 europarlamentari români ai Grupului PPE

Ø Locul 1 din cei 32 de europarlamentari români la numărul de întrebări adresate Comisiei Europene

Ø Locul 2 din cei 32 de europarlamentari români la activitatea din PE în perioada 2014-2017

Ø Locul 5 din cei 750 de europarlamentari la numărul de întrebări adresate Comisiei Europene

Ø Locul 37 din cei 750 de europarlamentari la activitatea din PE în perioada 2014-2017

 

Campanii publice inţiate:

Ø Asociază-te! Doar aşa vei deveni mai puternic!

Ø Mănânci produse româneşti, mănânci sănătos!

Ø Fondurile europene, şansa agriculturii româneşti!

Ø Stop discriminării românilor din străinătate!

 

Ø 510 de întrebãri adresate Comisiei Europene pe teme care privesc problemele cu care se confruntã România: cuantumul scãzut al subvențiilor pentru fermieri, simplificarea procedurilor de absorbþie a fondurilor europene, efectele secetei asupra agriculturii, lipsa sistemelor de irigații, scãderea producției de grâu, impactul embargoului impus de federaþia Rusã, formele asociative pentru fermieri, efectele bolii limbii albastre

Ø 698 de luãri de cuvânt și declarații în plen pe teme precum: promovarea coeziunii și a dezvoltãrii, criza forței de muncã în sectorul agricol, viitorul Uniunii Europene, aderarea României la Spațiul Schengen, negocierile privind Parteneriatul pentru Comerț și Investiții UE-SUA, declaraþiile ministrului de externe Sebastian Kurz privind alocațiile acordate copiilor români care trãiesc legal în Austria, încãlcarea dreptului la vot al cetãțenilor din diaspora la alegerile prezidențiale, problema absorbþiei fondurilor europene

Ø 419 rãspunsuri primite pânã în acest moment la întrebãrile formulate

Ø 223 de adrese pe problematici actuale, depuse la Comisia Europeanã, Consiliul Europei, Comitetul Regiunilor, Guvernul României, Ministerul Agriculturii, autoritãți publice naționale

Ø 12 propuneri de rezoluþie pe teme privind: situația din Italia dupã cutremure, demararea cu întârziere a Politicii de Coeziune pentru perioada 2014-2020, mãsurile de combatere a terorismului, tragediile care au implicat nave cu migranți în Marea Mediteranã

Ø 1 raport în calitate de raportor privind “Creșterea implicãrii partenerilor și a vizibilitãții în procesul de execuție a fondurilor structurale și de investiții europene”

Ø 27 rapoarte în calitate de raportor alternativ şi pentru aviz din partea Grupului PPE:

Coordonarea anumitor dispoziții stabilite prin acte cu putere de lege sau acte administrative în cadrul statelor membre cu privire la furnizarea de servicii mass-media audiovizuale având în vedere evoluțiile de pe piață

Introducerea unui card electronic european pentru servicii și a facilităților administrative aferente

Controlul registrului și la componența grupurilor de experți ale Comisiei

Monitorizarea aplicării legislației UE în 2015

Aplicarea procedurii europene de somație de plată

Adaptarea la articolele 290 și 291 din Tratatul privind funcționarea UE a unei serii de acte juridice care prevăd utilizarea procedurii de reglementare cu control

Aviz referitor la combinarea corectă a surselor de finanțare pentru regiunile Europei: echilibrarea instrumentelor financiare și a granturilor în politica de coeziune a UE

Mecanismele de control de către statele membre al exercitării competențelor de executare de către Comisie

Regiuni mai puţin dezvoltare în UE

Aviz referitor la Raportul anual pe 2015 privind protejarea intereselor financiare ale UE – combaterea fraudei

 

Ø 1351 de amendamente depuse la rapoartele aflate în dezbaterea PE

384 de amendamente la rapoartele din Comisia AGRI

732 de amendamente la rapoartele din Comisia JURI

235 de amendamente la rapoartele din Comisia REGI

 

Broșura care conține raportul de activitate și ghidul de finanțare poate fi consultatã electronic aici:  http://www.danielbuda.ro/ro/raport-de-activitate-2014-2017-europarlamentar-daniel-buda-si-ghid-de-finantare-ue-2014-2020/

Material publicat cu sprijinul Grupului PPE din PE. Daniel Buda, membru al Comisiei de Agriculturã și Dezvoltare Ruralã, al Comisiei de Dezvoltare Regionalã și al Comisiei de Afaceri Juridice din Parlamentul European.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *