

Concursului Naţional de Matematică “Teodor Topan,” Concurs înscris în Calendarul Activităţilor Educative Naţionale 2017.
Activitatea este derulată în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Sălaj și Primăria Orașului Șimleu Silvaniei.
S-au înscris în competiție 302 elevi de gimnaziu și de liceu din județele Bihor, Bistriţa Năsăud, Cluj, Maramureș, Mureş, Satu Mare, Sălaj și elevi din Republica Moldova.
În acest an, din Comisia de elaborare a subiectelor vor face parte profesorii universitari Dorel Miheț, Universitatea de Vest din Timișoara; Andrei Eckstein, Universitatea Politehnică din Timișoara; Dorin Adrica, Universitatea „Babeş-Bolyai”din Cluj-Napoca.
Profesorilor universitari li se vor alătura studenții:
– Vlad Crișan, doctorand Georg-August-Universitat Gottingen, Germania;
– Mihai Nechita – doctorand University College London;
– Vlad Mihály – student Facultatea de Automatică și Calculatoare, Cluj Napoca;
– Alexandru Mihalcu – student Oxford University;
– George Țurcaș – doctorand Warwick Mathematics Institute, Anglia
Acest concurs, ce reunește, anual, pasionații de matematică, este fără taxă de participare, iar premiile oferite de Primăria Orașului Şimleu Silvaniei sunt substanțiale. Totodată participanților li se asigură cazarea și masa.
Deschiderea oficială va avea loc, sâmbătă, 16 decembrie 2017, ora 8, la Centrul de Documentare şi Informare al Şcolii Gimnaziale „Silvania”, iar festivitatea de premiere se va desfăşura la Casa de Cultură din Şimleu Silvaniei, în aceeaşi zi, de la ora 18.
Marcel Lucaciu