Tăticule drag, îmi este așa de dor de tine! Azi este ziua ta, dar cu lacrimi în ochi trebuie să realizez absența ta și să scriu că nu ești

aici cu noi, mami și Ralu, căci îngerii te-au înălțat la cer să fii cu Dumnezeu. Dar dacă totuși există o mică șansă, cel puțin o mică șansă să citești mesajul meu către tine, te rog nu lăcrima, lasă-mă să lăcrimez eu pentru amândoi.

Tu te-ai lăsat năpădit de lacrimi de prea multe ori, când eram doar o copiliță în creștere, care avea nevoie de ocrotire părintească, ori când a fost majoratul meu și mi-ai urat să fiu fericită și să trec cu succes toate examenele care urma să le susțin.  Dumnezeu ți-a ascultat dorința…și a fost glorie! Și atunci pe picior de plecare în fața campusului universitar, eu îți făceam cu mâna, iar tu aveai ochii în lacrimi, în mașină, la volan, numindu-mă în continuare „fetița tatii”, căreia – de fapt – îi creșteau aripi pentru primul zbor! Și cred din suflet că au fost atâtea momente în care te-ai întrebat dacă sunt bine sau nu, chiar și atunci când am părăsit cuibul definitiv, devenind persoana pe care tu o visai, plină de căldură și înțelepciune sufletească.

Da, ai lãcrimat tati de atâtea ori și sã nu crezi cã nu ți-am vãzut lacrimile, și atunci când la sfârșit de sãptãmânã mergeam sã te vizitez la țarã și îmi deschideai ușa cu un zâmbet cald…și brațe deschise…Și nici atunci, la despãrțire, la sfârșitul cãlãtoriei tale pe acest pãmânt, nu ți-ai putut ascunde lacrimile când stãteai pe marginea patului și cu ultimele eforturi umane ai încercat sã mã ghidezi pentru ultima oarã spre cãile pline de luminã, pace și înțelepciune, cãci pânã la sfârșit ai fost îngrijorat de greșelile pe care le-aș putea face. Atunci nu am înțeles cât de mult ai vrut sã mã scutești de dureri sufletești, cãci ai știut cã aceastã lume nu reprezintã întotdeauna paradisul. Acum înțeleg cum inima ta caldã s-a folosit nu de cuvinte sã îmi vorbeascã în multe momente din viața mea, în schimb folosind limbajul simplu al lacrimilor din ochii tãi!

Cât de mult aș vrea să te îmbrațișez acum și să îți spun: tată, ai avut mare dreptate! Îmi pare rău că nu ți-am ascultat ultimele sfaturi, îmi pare așa de rău, tati, am crezut că dreptatea este de partea mea. Dar Dumnezeu și tu, mi-au demonstrat că am greșit și drept consecință a trebuit să trec exact prin lucrurile dureroase de care tu ai vrut să mă ferești cu atâta grijă și iubire părintească! Cât de mult aș dori să îți țin palmele în mâinile mele așa cum am făcut-o ultima dată gândindu-mă că în curând nu le voi mai putea ajunge, acele palme mari călduroase și tăbăcite de atâta muncă, palmele care m-au crescut și cu care ai muncit, tati, până la ultima ta suflare! Îți multumesc și, te rog, iarta-mă!

Un video emoționant – tații si fetele lor nu își spun niciodată la revedere!