Sub pretextul că oferă ajutoare pensionarilor a furat dintr-o locuinţă

A murit in padure
28 iunie 2018
Şoferi băuţi prinşi în trafic
29 iunie 2018

Sub pretextul că oferă ajutoare pensionarilor a furat dintr-o locuinţă

Polițiștii din cadrul Secţiei 4 Poliţie Rurală Ileanda au identificat miercuri, 27 iunie a.c., un bărbat de 43 de ani, din judeţul

Mureş, bănuit de comiterea unui furt din locuinţă.

 

 

La data de 19 iunie a.c., la ora 10.45, un bărbat, în vârstă de 79 de ani, din comuna Şimişna, a sesizat Poliția despre faptul că un bărbat necunoscut a pătruns în locuinţă pentru a-i oferi produse la preţuri promoţionale. Profitând de neatenţia vârstnicului i-au sustras suma de 835 de lei.

 

Verificările efectuate de polițiști au dus miercuri, 27 iunie  a.c., la identificarea persoanei bănuită de comiterea faptei, prejudiciul fiind recuperat în totalitate.

 

În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal pentru furt și continuă cercetările pentru documentarea întregii activități infracționale a acestuia.

 

Pentru a nu deveni victime ale unor astfel de infracțiuni, Inspectoratul de Poliție Judeţean Sălaj vă recomandă:

 

– nu permiteţi accesul persoanelor necunoscute în locuinţă sau al acelora care încearcă să intre odată cu dumneavoastră în casa scării;

 

– dacă sună la ușă persoane ce pretind că reprezintă instituții care oferă servicii publice (deratizare, instalații electrice, termice sau de gaz etc.), nu le permiteți să intre în casă decât după verificarea documentelor de identitate, respectiv a celor de serviciu;

 

– dacă sună la ușă persoane ce pretind că reprezintă diferite organizații și vă oferă ajutorul, nu le lăsați singure sau nesupravegheate în locuință, sau refuzați-le din start ajutorul, dacă vi se pare ceva suspect;

 

– nu oferiți informații necunoscuților despre bunurile pe care le dețineți sau despre vecini, nici măcar celor care susțin că sunt reprezentanții unor instituții sau organizații, dacă nu pot face această dovadă.

 

În cazul în care întâlniți astfel de persoane, apelați numărul de urgență 112.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *