

arbori dintr-o pădure privată de pe raza localităţii Crişeni. La faţa locului au fost depistate două persoane, un bărbat de 27 de ani din Zalău şi un bărbat de 28 de ani din comuna Românaşi,
care au tăiat fără drept mai mulţi arbori din specia carpen şi paltin.
Persoanele în cauză au fost sancţionate contravenţional cu amenzi în valoare totală de 4000 lei, conform legii 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la regimul silvic. Masa lemnoasă tăiată fără drept, respectiv 1,5 mc, a fost confiscată şi predată în custodia Ocolului Silvic Almaş. Totodată, a fost confiscat şi un motofierăstrău.
De la începutul lunii noiembrie şi până în prezent, pe linia prevenirii şi combaterii faptelor ilicite din domeniul silvic, pe raza judeţului Sălaj, au fost aplicate un număr de 7 sancţiuni contravenţionale la Legea 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la regimul silvic, în valoare totală de 6000 lei.
Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Sălaj recomandă cetăţenilor ca în situaţia în care sunt martorii săvârşirii unor fapte similare, să solicite sprijin la numărul unic pentru situaţii de urgenţă „112”.