Marti 9 martie, la ora 15.00 se deschide expozitia de pictură semnată Raluca Avrămut. Artista ne propune o

incursiune în lumea picturii contemporane, invitându-ne la mai multe serii de lucrări – de fapt la o contemplare si confruntare cu idei conceptuale-picturale realizate în ultimii ani. 

Între fizic şi Sine. O abordare a metaobiectului (2007 – 2008)

Metaobiectul semnalează trecerea obiectului dintr-o existenţă fizică  şi materială într-o existenţă anorganică, simbolică. Obiectul dobândeşte un caracter evanescent; materia se decantează în lumină, rezultând o imagine sintetică, şi nu una analitică sau descriptivă. Spaţiul în care obiectul se conjugă cu celelalte elemente conferă ansamblului imponderabilitate. Luminile şi umbrele au graniţe fluide, fuziunea obiectelor cu spaţiul ce le conţine este perfect regizată: obiecte în suspensie, decoruri diafane, accente subtile, etc. Obiectul se exercită în sine, fără o condiţionare gravitaţională.

Urmă/ Umbră. Transfigurarea obiectului absent (2009 – 2010)

Un „grad zero” al obiectului, o maximă putere de semnificare a acestei dematerializări, o reprezintă însăşi absenţa obiectului. Umbra proiectată substituie obiectul ca prezenţă fizică. Ca o consecinţă a transpunerii ei în materie (spaţiul în care aceasta se proiectează), umbra capătă o dimensiune a urmei. Urma obiectului este, de fapt, acţiunea însăşi, conjugarea cu celelalte elemente, coerenţa cu care ansamblul ajunge să se desfăşoare. Urma obiectului nu se identifică cu umbra pentru că este o consecinţă a ei, o succede şi o potenţează plastic. Urma este „acţiunea” umbrei, este împlinirea ei ca subiect. Obiectul nu mai este subiect, este factorul dinamic, cel ce face ca imaginea să se producă. Prezenţa sa este misterioasă, subsidiară, dar nu peiorativă; negativul

devine pozitiv aşa cum absenţa devine prezenţă. Umbra este o exaltare a contrastului; ea fiinţează la intersecţia dintre obiect şi lumină.

Obiectul nu mai este subiect, este factorul dinamic, cel ce face ca imaginea să se producă. Prezenţa sa este misterioasă, subsidiară, dar nu peiorativă; negativul devine pozitiv aşa cum absenţa devine prezenţă. Umbra este o exaltare a contrastului; ea fiinţează la intersecţia dintre obiect şi lumină.

Existenţa urmei este ferm condiţionată de existenţa umbrei; ca acţiunea să aibă loc, trebuie să existe subiectul. Amintind cele spuse mai sus, umbra devine subiect prin absenţa obiectului iar urma este însăşi acţiunea de proiecţie pe suprafaţă (în spaţiu). Dacă umbra nu ar exista, urma nu şi-ar putea desăvârşi forma plastică. Urma se situează în rost iar umbra ca fenomen fizic prin excelenţă se dezvăluie prin urmă.

Naratiune umanoidă (epica plasticului). 2007

Succesiunea şi epica plastică a imaginilor din această serie este o naratiune pe tema identitătii în special feminine, abordată sub forma stereotipului comportamental Barbie. Imaginile narative ne-o prezintă pe Ea ca un umanoid lipsit de personalitate si caracter, este ceva ce seamănă cu omul, dar practic e gol, nu are individualitate. Acest Barbie este un simbol. Atitudinea critică faţă de tipul Barbie şi faţă de propaganda care încearcă conservarea-congelarea acestui ethos este formulată clar. 

Excurs simbolic. 2006

Pictura-concept de critică socială si anliză filozifică este încercarea de invocare a conţinuturilor din afara plasticului, este o cale nu tocmai uşoară în artă. Exigenţa pentru comunicarea ideatică este valoarea în plus a picturilor deosebit de expresive şi tehnic foarte bine executate. Libertatea tratării, compactitatea stilului, o anume senzualitate a redării picturale şi a tratării formei plastice este investită cu o încărcătură simbolică la rangul motivului iconic. Omul surprins în mers într-un spaţiu nedefinit, neavând, se pare, un scop anume – determină miezul excursului simbolic. Imaginea demaschează, ne confruntă cu întrebări existenţiale, nouă rămânând opţiunea de a răspunde, de a alege, fiind astfel implicati şi noi publicul spectator la discursul tematic abordat.

Studii cu păpuşa. 2006.

Reprezentarea imagistică în limbajul pictural, cu mijloacele specifice ale jocului cu simboluri şi ale atmosferei  generate de cromatică, poate defini caracterul mesajului. Atât pe calea conştientului aproape verbal-ideatic cât şi cel al inconştientului-sentimental. Motivul si conotatiile lui în reprezentarea aleasă denotă importanta studiului pentru eul creator. Dialog posibil cu privitorul despre teme ce depăsesc conceptele plastice.  

Szabó Attila, muzeograf