

ulterioare, care au efectuat în luna iunie 2010 livrări intracomunitare scutite de taxă, achiziţii intracomunitare de bunuri, livrări de bunuri în cadrul unei operaţiuni triunghiulare precum şi prestări/achiziţii intracomunitare de servicii, că au obligaţia declarării acestor operatiuni. În vederea îndeplinirii acestei obligaţii, potrivit art. 156 indice 4 din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificările şi completările ulterioare şi a prevederilor Ordinul Presedintelui Agentiei Nationale de Administrare Fiscală nr. 76/2010, contribuabilii trebuie să depună la unitatea fiscală la care sunt arondaţi, până joi, 15 iulie 2010, inclusiv, formularul 390 VIES – Declaraţia recapitulativă privind livrările/ achiziţiile/ prestările