

Începând cu anul 1989, sub genericul Zilele Europene ale Patrimoniului, iubitori ai
bunurilor culturale sunt invitaţi, în fiecare septembrie, să viziteze monumentele istorice din
întreaga Europă. Organizat la iniţiativa comună a Consiliului Europei şi a Uniunii Europene,
din 1992 evenimentul se desfăşoară şi în ţara noastră. Patrimoniul poate fi folosit ca element
catalizator pentru coeziunea socială şi promovarea responsabilităţilor cetăţenilor pentru
mediul lor de viaţă. Fiecare comunitate asociază patrimoniului cultural anumite valori cu care
se identifică.
Ajuns la ediţia a XVIII-a, în acest an evenimentul se va desfăşura sâmbătă 18
septembrie 2010 având ca temă Rolul patrimoniului cultural în viaţa comunităţilor locale.
Această temă oferă posibilitatea iniţierii organizării unei serii de evenimente culturale diverse
care să ilustreze beneficiile aduse de patrimoniul cultural la dezvoltarea economică a
comunităţii. Evenimente culturale care să marcheze ZEP se vor desfăşura pe tot parcursul
lunii septembrie şi vor fi consemnate într-un calendar care va fi editat până la sfărşitul lunii
În contextul Zilelor Europene ale Patrimoniului 2010, DJCPN Sălaj organizează în
colaborare cu parteneri cu obiect de activitate în domeniul cultural un eveniment inedit: Zilele
Culturii Sălăjene în perioada 23 – 30 sept. 2010, aflat la prima ediţie. Proiectul doreşte să
sărbătorească oamenii de cultură sălăjeni şi creaţiile acestora.
Având în vedere oportunitatea organizării unor evenimente culturale, rugăm
instituţiile, asociaţiile sau organizaţiile neguvernamentale cu activitate în domeniul protejării
patrimoniului cultural mobil, imobil sau imaterial să comunice evenimentele culturale pe care
le vor organiza în cadrul ZEP 2010, iar cei care doresc să se implice în organizarea Zilelor
Culturii Sălăjene sunt invitaţi să-şi comunice intenţia către DJCPN Sălaj până la data de 15
august 2010.
Ca şi în anii precedenţi, cu prilejul Zilelor Europene ale Patrimoniului, Direcţia
Judeţeană pentru Cultură şi Patrimoniul Naţional Sălaj are rolul de coordonare a
evenimentelor culturale de pe raza judeţului Sălaj.
Cu deosebită consideraţie,
Doina COCIŞ,
Director coordonator al DJCPN Sălaj