

Evenimentul, la care au fost prezente oficilităţi judeţene şi locale, reprezentanţi ai partidelor politice, veterani de război şi localnici, a inclus ceremoniale religioase şi militare şi depuneri de jerbe şi coroane la cimitir şi la monumentul eroilor.
„Anul 2010 este, poate, unul deosebit din acest punct de vedere, pentru că astăzi se împlinesc 70 de ani de când 86 de inimi nevinovate din acest sat au încetat să mai bată, prin simpla voinţă criminală a unor extremişti din armata hortystă. (…) În acest context, aici, la Treznea, în faţa monumentului eroilor martir şi a sufletelor ce ne veghează de acolo, de sus, fac şi eu un apel la toleranţă şi respect reciproc între români, maghiari şi toate celelalte etnii ce convieţuiesc pe pămânul românesc. Totodată, cred că este o datorie de onoare să fim prezenţi, ori de câte ori spiritul martirilor de la Nuşfalău,
Treznea, Zalău, Ip, Cerâşa, Cosniciu de Sus sau Camăr ne cheamă, pentru ale cinsti memoria. Chiar dacă am iertat, nu am uitat şi nu trebuie să-i uităm pe sălăjenii care, fără vină, au murit în acel însângerat septembrie 1940 şi nici acele fapte odioase chiar şi pentru simplu motiv că ele nu trebuie să se mai repete”, a precizat, în cuvântul său, Alexandru Vegh, prefectul judeţului Sălaj.
Cu acelaşi prilej, prefectul Alexandru Vegh a prezentat suplimentul revistei de cultură “Caiete Silvane”, “Eroii sălăjeni şi faptele lor”, publicaţie ce reuneşte cele mai bune eseuri de la concursul cu acelaşi nume organizat de Instituţia Prefectului Sălaj, în cursul acestui an. „O selecţie cuprinzând cele mai bune lucrări au fost reunite în acest supliment al revistei „Caiete Silvane”, ca o răsplată a eforturilor tinerilor ce s-au aplecat asuprapersonalităţilor sălăjene, dar şi ca un omagiu pentru eroii noştri, printre care se numără şi martirii ce au trecut în eternitate acum şapte decenii, la Ip şi Treznea”, a punctat prefectul
Alexandru Vegh.