30 septembrie – al doilea termen scadent la plata impozitelor şi taxelor locale

Începe reabilitarea termică a sapte blocuri din Şimleu Silvaniei
20 septembrie 2010
Operaţiune spectaculoasă: Vacuta salvata de pompieri salajeni dintr-un put
20 septembrie 2010

30 septembrie – al doilea termen scadent la plata impozitelor şi taxelor locale

Pentru a evita acumularea majorărilor de întârziere la plata impozitelor şi taxelor locale, Primăria Municipiului Zalău invită contribuabilii – persoane fizice şi persoane juridice, ca până în 30 septembrie să achite sumele datorate bugetului local. Până la această dată, 30 septembrie, persoanele fizice care au

 

în proprietate autoturisme cu capacitate cilindrică peste 2000 cmc, sau mai multe clădiri, şi achită integral impozitele aferente anului 2010, precum şi diferenţele de impozite calculate în baza OUG 59/2010, beneficiază de bonificaţie de 10% pentru diferenţa menţionată.

Programul la ghişeele Serviciului Impozite şi Taxe Locale este luni, miercuri, joi şi vineri, de la 7 la 16.30, şi marţi, de la 7 la 18.30, iar programul inspectorilor este de luni, până joi, între orele 7 – 15.30, şi vineri, între 7 şi 13. În ultima zi lucrătoare, aferentă fiecărui semestru, programul la ghişee este de la 7 la 11.30.

În 2010 continuă colaborarea Primăriei Zalău cu Poşta Română, astfel că, impozitele şi taxele pot fi achitate şi la cele patru oficii poştale din municipiu, după următorul program: OP Zalău 1, str. Parcului, nr. 2: 7 – 20, OP Zalău 2, Astralis: 7 – 20, OP Zalău 3, P.ţa 1 Decembrie 1918: 7 – 20, OP Zalău 4, zona industrială: 8 – 16.Impozitele pot fi achitate si prin virament bancar.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *