Dinu Iancu Sălăjanu: -Cetățeanul este stăpânul alesului local și nu invers

PNL si USR PLUS au lipit primul afis din campania electorala 2020
28 august 2020
PNL propune o echipă de profesioniști pentru Consiliul Local al orașului Șimleu Silvaniei
4 septembrie 2020

Dinu Iancu Sălăjanu: -Cetățeanul este stăpânul alesului local și nu invers

Sunt Dinu Iancu Sălăjanu şi sunt candidatul la funcția de președinte al Consiliului Județean Sălaj din partea Partidului Național Liberal. Am ales să fac parte din acest partid fiindcă simt că pot contribui nu numai la dezvoltarea Sălajului, ci şi la o construcție politică reprezentativă pentru noi, pentru sălăjeni. Am intrat în viața publică, atât în politică cât şi în administrație, cu credința că pot aduce o schimbare în viața județului pe care l-am ales drept acasă. Pentru mine, dezvoltarea județului Sălaj înseamnă o administrație profesionistă, transparentă şi dedicată comunității. Nu putem dărâma şi reconstrui de la zero puținul făcut în ultimii zece ani, dar când susțin „că reclădim” Sălajul vreau administrarea corectă a ceea ce există deja, dar şi schimbarea ideilor cu „lasă că merge şi aşa”, de până acum.
Am devenit parte din administrația locală cu credința că pot contribui la schimbarea în bine a comunității sălăjene, comunitate pe care o iubesc, o respect și al cărei nume am ales să-l port cu mine, cu mândrie, de-a lungul întregii mele cariere.
Județul Sălaj s-a dezvoltat într-un ritm mult mai lent decât județele care sunt conduse de ani de zile de către o administrație liberală, de dreapta. M-am săturat să privesc la vecinii noștri cu invidie, m-am săturat să aud că sălăjenii aleg să se mute în Cluj sau Bihor pentru că acolo găsesc cu totul alte oportunități. Nu mai vreau, așa cum sunt convins că nu mai vreți nici voi, ca Sălajul să fie considerat peste tot un simplu județ mic, fără potențial de dezvoltare și fără perspective.
Vreau un județ conectat prin infrastructură de calitate la întreaga regiune. Vreau un județ aliniat din punct de vedere economic la întreaga regiune. Și nu în ultimul rând, vreau un județ care să ofere perspective reale de viitor copiilor noștri.
Sunt liberal, deci cred în valorile democratice, deschidere către lumea civilizată, economia privată, rolul societății civile în funcționarea statului. În plus față de dezideratele generale, programul meu politic se bazează pe trei principii care se referă în mod specific la locul şi momentul în care se află județul Sălaj:
Cetățeanul este stăpânul alesului local și nu invers
Cred că fiecare ales local trebuie să-și organizeze întreaga activitate în jurul acestui principiu. Cred că trebuie să lăsăm deoparte anvergura unei funcții politice și să nu uităm că o ocupăm vremelnic cu un scop precis: acela de a fi în slujba cetățeanului, indiferent că ne-a creditat sau nu cu votul lui.

Mai puțină politică, mai multă administrație
Cred că atunci când vine vorba de administrarea județului cooperarea între toți actorii implicați, indiferent de formațiunea politică din care provine reprezintă un deziderat fără de care nu se poate atinge peformanța administrativă
Județul Sălaj nu mai poate fi considerat un județ de mâna a doua
Sălajul are nevoie de un președinte al Consiliului Județean care să-l pună cu adevărat pe harta României. Nu mai putem accepta să fim tratați ca locuitorii unui județ mic, care nu contează.

                                            Plan de măsuri 

Modernizarea procesului administrativ
Profesionalizarea resurselor umane din aparatul administrativ județean
Digitalizarea serviciilor și gestionarea electronică a documentelor
Îmbunătățirea proceselor de planificare urbană și amenajare a teritoriului Transparentizarea procesului de luare a deciziilor
Creșterea gradului de implicare a cetățenilor și a mediului de afaceri în luarea deciziilor.

Dezvoltarea sectoarele economice cu potențial local
Identificarea oportunităților de investiții
Sprijinirea investitorilor pentru obținerea de avize, racordări, facilități etc
Stabilirea de parteneriate cu instituții finanțatoare de la nivel european Sprijinirea companiilor locale ce iși propun să se extindă la nivel național sau internațional
Stimularea asocierii producătorilor agricoli locali pentru rentabilizarea activităților agricole

Promovarea culturii și a valorilor locale
Crearea unei rețele culturale care să pună în valoare bisericile de lemn ale județului Înființarea unui muzeu etnografic de prestigiu care să pună în valoare tradițiile județului

Fondurile europene – prioritate zero pentru Sălaj
Înființarea unui birou de consultanță și organizarea periodică de conferințe de instruire pentru mediul de afaceri
Implicarea Consiliului Județean ca administrator de scheme de antreprenoriat
Prioritizarea proiectelor în funcție de strategia de dezvoltare a județului
Stabilirea unui parteneriat cu mediul de afaceri local pentru implementarea unor proiecte comune
Construcția unei relații instituționale privilegiate cu ministerele și autoritățile locale sau județene implicate în gestionarea banilor europeni

Modernizarea infrastructurii de transport
Promovarea mobilității urbane multimodale
Sprijinirea finalizării proiectelor de autostradă de pe raza județului Sălaj
Modernizarea drumurilor județene in corelație cu obiectivele economice ale județului

Modernizarea sistemului medical județean
Extinderea blocului operator din cadrul spitalului județean
Sprijinirea medicilor din mediul rural pentru înfiintarea de cabinete medicale la sat cu ajutorul fondurilor europene
Construirea și dotarea unui laborator de biologie moleculară
Construirea unei piste de aterizare pentru elicopterul SMURD în municipiul Zalău

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *