Dosar penal pentru conducere fara permis si baut la volan

10 DRUMURI JUDEȚENE INTRĂ ÎN REPARAȚII
16 iunie 2021
Condamnat la inchisoare la 24 de ani
16 iunie 2021

Dosar penal pentru conducere fara permis si baut la volan

La data de 15 iunie a.c., poliţiştii rutieri din cadrul Poliţiei Municipiului Zălau, s-au sesizat din oficiu cu privire la comiterea infracţiunii de conducerea unui autovehicul fără permis de conducere.

          Astfel , în data de 19 mai a.c., un bărbat, în vârstă de 47 de ani, din comuna Hereclean, a condus un autovehicul pe drumurile publice din municipiul Zalău, având dreptul de a conduce reţinut.

            Marţi, 15 iunie a.c., ora 20:24, poliţiştii Secţiei 4 Poliţie Rurală Ilenda, au oprit în trafic un autovehicul condus de un bărbat, în vârstă de 63 de ani, din municipiul Zalău.

          Poliţiştii au sesizat faptul că şoferul emana halenă alcoolică, motiv pentru care a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de 0,83 mg/l alcool pur în aerul expirat. 

          După testare, acesta a fost condus la cea mai apropiată unitate spitalicească unde i s-au prelevat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

          În ambele situaţii, poliţiştii au întocmit dosare penale şi continuă cercetările în vederea administrării întregului probatoriu.

RECOMANDĂRI PREVENTIVE

ADRESATE CONDUCĂTORILOR AUTO :

          Respectaţi normele rutiere privind prioritatea de trecere, indiferent că este vorba de pietoni sau vehicule!

Nu vă angajaţi în efectuarea de depăşiri neregulamentare!

Folosiţi corect luminile, atât pe timp de zi, cât şi pe timp de noapte!

Folosiţi centura de siguranţă – vă poate salva viaţa în caz de accident!

Nu conduceţi sub influenţa băuturilor alcoolice!

Nu conduceţi dacă vă simţiţi obosiţi! Planificaţi-vă în aşa fel călătoriile, încât să nu parcurgeţi într-o zi mai mult de 300 de kilometri.

Este chiar indicat să opriţi din când în când, pe parcursul traseului, pentru a vă destinde şi a vă reface forţele.

Acordaţi un plus de atenţie conducerii prin intersecţiile nedirijate, la depăşirea mijloacelor de transport în comun sau a altor autovehicule!

DRUM BUN!

Ioana Rus purtător de cuvânt Poliția Sălaj

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *