68,1 %: rata de promovare înregistrată la examenul național pentru definitivare în învățământ

Implementarea proiectului in valoare de 3 milioane de lei
28 iulie 2021
Persoană decedată în pădure
28 iulie 2021

68,1 %: rata de promovare înregistrată la examenul național pentru definitivare în învățământ

Sesiunea 2021 – după soluționarea contestațiilor în județul Sălaj

Rata finală de promovare înregistrată la examenul național pentru definitivare în învățământ (sesiunea 2021) la nivelul județului Sălaj, după soluționarea contestațiilor, este 68,1% (în creștere cu 2,55%, comparativ cu rezultatele inițiale – 65,55%).
Astfel, după evaluarea contestațiilor depuse, 81 de candidați au reușit să obțină medii mai mari sau egale cu 8 (opt), în condițiile în care, după afișarea primelor rezultate, fuseseră declarați promovați 78 de candidați.
Conform legislației în vigoare, pentru a fi declarat promovat, un candidat trebuie să obțină minimum media 8, calculată ca medie ponderată a notelor obținute la toate probele de examen, inclusiv proba scrisă. Nota la proba scrisă are o pondere de 70% în calculul mediei finale, care trebuie să fie de cel puțin 8 (opt) pentru promovarea examenului.
La proba scrisă din această sesiune au fost prezenți 126 de candidați. Dintre aceștia, 7 candidați s-au retras. Nu au fost lucrări anulate în centrele de evaluare.
Astfel, din totalul celor 119 de candidaţi cu lucrări evaluate inițial, în urma soluționării contestațiilor 81 de candidați au obținut note la examen(medii finale) situate pe segmentul 8 – 10 (78 la prima afișare). Dintre aceștia, 14 candidaţi au obținut medii între 9,50 și 9.99.
Detaliem situația rezultatelor pe intervale de medii (note la examen): 33 de candidați (27.73%) au obținut note la examen între 9 – 9.99;
48 de candidați (40.34% ) au obținut note la examen între 8 – 8.99;
19 candidați (15.97%) au obținut note la examen între 7 – 7.99;
16 candidați (13.45%) au obținut note la examen între 6 – 6.99
3 candidați (2,52%)- note între 5-5,99
Cadrele didactice care promovează acest examen dobândesc dreptul de practică în învățământul preuniversitar.
Afișarea rezultatelor finale a avut loc astăzi, 28 iulie 2021, la ora 10:00, atât în centrele de examen, cât și pe site-ul dedicat.

Biroul de presă ISJ SJ

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *