Ministerul Educației și Inspectoratul Școlar Județean Sălaj au centralizat rezultatele înregistrate de absolvenții clasei a VIII-a, care au susținut Evaluarea Națională în perioada 14 – 17 iunie 2022. Rezultatele finale, după soluționarea contestațiilor, au fost publicate, azi, 30 iunie 2022, la ora 10:30, pe site-ul dedicat – evaluare.edu.ro.
În județul Sălaj, inițial, dintre cei 1649 candidați prezenți, 1312 candidați au obținut medii peste sau egale cu 5 (cinci), înregistrându-se un procent de 79, 56%. După soluționarea contestațiilor, numărul mediilor peste sau egale cu 5 (cinci) a crescut la 1316, iar procentul final este 79,81% (față de 75,92% în 2021). La nivel național, procentul acestor medii a crescut și el, de la 82,30% la 82,40% (față de 76,90%, în 2021).
Reamintim situația notelor de 10(zece).La proba de Limba și literatura română, opt candidați au fost notați cu 10 (zece).
Note de 10 sunt la următoarele școli:
ȘCOALA GIMNAZIALĂ „SIMION BĂRNUȚIU” ZALĂU – 2
COLEGIUL NAȚIONAL „SILVANIA” ZALĂU – 1
ȘCOALA GIMNAZIALĂ „MIHAI EMINESCU” ZALĂU – 1
ȘCOALA GIMNAZIALĂ „GHEORGHE LAZĂR” ZALĂU – 1
ȘCOALA GIMNAZIALĂ „HOREA” ȘIMLEU SILVANIEI – 1
LICEUL DE ARTĂ „IOAN SIMA” ZALĂU – 1
ȘCOALA PROFESIONALĂ SÂG – 1
La proba de Matematică, zece candidați au obținut nota 10 (zece).
Note de 10 sunt la următoarele școli:
COLEGIUL NAȚIONAL „SILVANIA” ZALĂU – 4
ȘCOALA GIMNAZIALĂ „MIHAI EMINESCU” ZALĂU – 1
ȘCOALA GIMNAZIALĂ „SIMION BĂRNUȚIU” ZALĂU – 1
ȘCOALA GIMNAZIALĂ „GHEORGHE LAZĂR” ZALĂU – 1
ȘCOALA GIMNAZIALĂ „SILVANIA” ȘIMLEU SILVANIEI – 1
ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 1 FILDU DE MIJLOC – 1
ȘCOALA GIMNAZIALĂ „VASILE LUCĂCEL” SOMEȘ ODORHEI – 1
La limba și literatura maternă nu s-a înregistrat nicio notă de 10 (zece).
Evaluarea Națională a elevilor de clasa a VIII-a reprezintă modalitatea de evaluare sumativă externă a competențelor dobândite pe parcursul învățământului gimnazial. Media de admitere constituie criteriu pentru admiterea în învățământul liceal de stat, fiind media ponderată între media generală obținută la Evaluarea Națională (cu o pondere de 80%) și media generală de absolvire a claselor din gimnaziu (cu o pondere de 20%).
În prima etapă de repartizare computerizată și admitere în învățământul liceal de stat din acest an, completarea opțiunilor în fișele de înscriere de către absolvenții clasei a VIII-a și de către părinții acestora, asistați de diriginții claselor a VIII-a, se va derula în perioada 4-11 iulie 2022. Repartizarea computerizată a candidaților din seria curentă, precum și a celor din seriile anterioare, care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului școlar 2022-2023, va avea loc în ziua de 14 iulie 2022.
Biroul de presă al
Inspectoratului Școlar Județean Sălaj