12 DECIZII DE RETURNARE EMISE DE POLIȚIȘTII DE IMIGRĂRI DIN ARAD

Persoanele care au fost condamnate definitiv nu mai pot candida la alegerile locale, parlamentare și prezidențiale
4 noiembrie 2022
TÂNĂR DIN AFGANISTAN LUAT ÎN CUSTODIE PUBLICĂ
8 noiembrie 2022

12 DECIZII DE RETURNARE EMISE DE POLIȚIȘTII DE IMIGRĂRI DIN ARAD

La sfârșitul săptămânii trecute, prioritățile operative ale polițiștilor din cadrul Serviciului pentru Imigrări al Județului Arad au vizat controlul permanent asupra respectării legalității șederii în România a străinilor. Au fost depistați în situații ilegale 12 bărbați din India și Pakistan. În șapte cazuri, la ieșirea din țară va fi instituită măsura interzicerii intrării în România, pentru o perioadă de 6 luni.

La data de 5 noiembrie a.c., poliţiştii Serviciului pentru Imigrări al Județului Arad, în cooperare cu polițiștii din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Arad au organizat o acțiune pe raza de competență, pe linia prevenirii şi combaterii şederii ilegale a străinilor în țara noastră.

În cadrul activităţilor desfăşurate au fost depistaţi în situații ilegale 12 străini, cu vârste cuprinse între 25 și 44 de ani, șase din India și șase din Pakistan.

Din verificări a reieșit că aceștia au intrat legal în România, în scop de muncă, însă la expirarea dreptului de ședere nu au părăsit teritoriul ţării noastre şi nici nu au întreprins demersuri pentru prelungirea acestuia.

Pe numele persoanelor în cauză au fost emise decizii de returnare cu termen de plecare voluntară de 15 zile, iar în șapte cazuri, la ieșirea din țară va fi instituită măsura interzicerii intrării în România, pentru o perioadă de 6 luni, în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 194/2002, privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Inspector principal de poliție CRISTEA Maria-Sorina – purtător de cuvânt INSPECTORATUL GENERAL PENTRU IMIGRĂRI

BIROUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *