Luni, 1 mai a.c., la ora 10.55, pe D.N. 1 F, în localitatea sălăjeană Sâncraiu Almașului, polițiștii Serviciului Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj au depistat în trafic un tânăr de 23 de ani, din localitatea Giurtelecu-Hododului, județul Satu Mare, în timp ce conducea o motocicletă.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii sălăjeni au constatat că sătmăreanul nu deține permis de conducere corespunzător categoriei din care face parte vehiculul.
În cauză, polițiștii rutieri sălăjeni au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul respectiv ori al cărei permis i-a fost retras sau anulat ori căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată sau care nu are dreptul de a conduce autovehicule în România.
Poliția Sălaj
foto arhivă