Instituţia Prefectului Judeţului Sălaj a găzduit, marţi, întâlnirea lunară a Comitetului Consultativ de Dialog Civic pentru Problemele Persoanelor Vârstnice, punctul principal al ordinii de zi fiind o informare a Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Sălaj privind demersurile făcute pentru suplimentarea fondurilor necesare pentru medicamentele compensate şi gratuite.
Potrivit datelelor prezentate de către Claudiu Bârsan, preşedintele CJAS Sălaj, instituţia
menţionată a avut aprobat, pentru anul în curs, pentru medicamente compensate
şi gratuite, un buget total de 35.294.000 lei. În urma demersurilor făcute la Casa
Naţională de Asigurări de Sănătate, bugetul a fost suplimentat, ajungând, după alocarea
din luna noiembrie, la suma totală de 44.136.000 lei.
În ceea ce priveşte ultima lună a anului, Cladiu Bârsan a precizat că instituţia pe care
o reprezintă va putea angaja cheltuieli la nivelul mediei consumului lunar din 2011,
respectiv de aproximativ 3,8 milioane de lei, bani ce vor fi incluşi în bugetul anului 2012.
Un alt subiect discutat în cadrul întâlnirii de marţi a fost cel al plăţilor CJAS Sălaj către
farmacii. Preşedintele Casei a arătat că până în prezent s-a reuşit achitarea datoriilor
către farmacii până la nivelul anului 2010 şi că există promisiuni că în perioda imediat
următoare vor exista alocări suplimentare pentru plata datoriilor, până la nivelul lunii
mai 2011.
O altă îmbunătăţire se constată, potrivit susei citate, în ceea ce priveşte solicitanţii de
dispozitive medicale, unde lista de aşteptare, ce ajunsese la 500 de persoane, s-a redus
la 40-50 de persoane, fiind onorate toate cererile din anul 2010.