Autoturism avariat cu toporul

Autoaccidentare între localitățile Meseșenii de Jos și Aghireș
16 iulie 2024
Noi oportunități de angajare!
17 iulie 2024

Autoturism avariat cu toporul

Luni, 15 iulie a.c., în jurul orei 11.30, un echipaj de jandarmerie a fost solicitat să intervină pe strada 22 Decembrie 1989, din orașul Șimleu Silvaniei, după ce un bărbat ar fi produs distrugeri unui autoturism.

La fața locului, cele sesizate s-au confirmat iar persoana bănuită de comiterea faptei a fost depistată în cel mai scurt timp.

În urma verificărilor s-a stabilit că un bărbat de 34 de ani din Pusta, pe fondul unui conflict mai vechi cu proprietarul autoturismului, a distrus geamul lateral stânga și a tăiat elementul de etanșare cu ajutorul unui topor. De asemenea, în urma unei lovituri cu pumnul, a fost fisurat și parbrizul.

În cauză, jandarmii au întocmit acte de constatare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „Distrugere”, acte ce vor fi înaintate organelor judiciare din cadrul Poliției Orașului Șimleu Silvaniei pentru continuarea cercetărilor.

Prejudiciul urmează a fi stabilit.

Compartimentul Informare, Relații Publice și cu Publicul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *