Rezultatele obținute de cadrele didactice din județul Sălaj, care au susținut proba scrisă dincadrul Concursului pentru ocuparea posturilor didactice din învățământul preuniversitar -sesiunea 2024(înainte de contestații)

Bilete de tratament disponibile pentru seria 12
29 iulie 2024
Prezența la Examenul Național pentru Definitivare în învățământ, sesiunea 2024
29 iulie 2024

Rezultatele obținute de cadrele didactice din județul Sălaj, care au susținut proba scrisă dincadrul Concursului pentru ocuparea posturilor didactice din învățământul preuniversitar -sesiunea 2024(înainte de contestații)

Rezultatele inițiale, obținute de cadrele didactice care au susținut, în data de 17 iulie 2024, proba
scrisă din cadrul Concursului pentru ocuparea posturilor didactice din învățământul preuniversitar –
sesiunea 2024, au fost publicate de către Ministerul Educației și Inspectoratul Școlar Județean Sălaj,
în data de 23 iulie 2024, ora 12.00.
La nivelul județului Sălaj, dintre cei 481 candidați, unul a avut lucrarea anulată în Centrul de
Evaluare. Au rămas 480 candidați dintre care 191 au obținut note între 7 și 9,90.
● Astfel, înainte de contestații, procentul notelor peste 7 (șapte) este 39,79% (191 de candidați),
față de 45,03% în 2023 și 45,40% în 2022. La nivel național, rata este 41,90%, față de 48%
în 2023 și 48,68% în 2022.
● Cea mai mare notă, 9,90 a fost obținută la disciplina Limba și literatura română, pedagogia
preșcolară și metodica desfășurării activităților instructiv educative în grădinița de copii.
● Procentul notelor între 5 și 6,99 este de 39,37% (189 de candidați), față de 35,59% în 2023
și 37,46% în 2022). La nivel național, procentul este 37,34%, față de 33,45% în 2023 și
32,91% în 2022.
● Procentul notelor sub 5 este 20,83% (100 de candidați), față de 19,35% în 2023 și 17,12% în
2022.
Contestațiile pot fi depuse la sediul Inspectoratului Școlar Județean Sălaj sau transmise prin
mijloace electronice, în zilele de 23 iulie 2024, până la ora 21.00, respectiv 24 iulie 2024, până la ora 12.00.
Rezultatele finale vor fi afișate, în data de 31 iulie 2024, la sediul Inspectoratului Școlar Județean și pe site-ul http://titularizare.edu.ro
Biroul de presă al Inspectoratului Școlar Județean Sălaj

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *